Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Macro

Executivul taie aproape 8 miliarde de lei de la ministerele care angajează cele mai multe investiţii

Autor: | | 3 Comentarii

În consecinţă, cu cât creditele de angajament prevăzute în prezent vor fi mai mari, cu atât mai mare va fi presiunea pe bugetele viitoare, prin plăţile care trebuie efectuate în contul cheltuielilor angajate în trecut. Bugetul general consolidat pentru 2017 prevede credite de angajament de 53,5 miliarde lei, o treime din total buget de stat. Din acestea, 36,5 miliarde lei sunt credite de angajament destinate Ministerului Dezvoltării Regionale – 31 miliarde lei fiind credite de angajament prevăzute în contul Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

 

Creditele de angajament din bugetul anului  2017 sunt de circa 3,5 ori mai mari decât cele prevăzute în bugetul 2016.

De subliniat că nu toate creditele de angajament se concretizează în cheltuieli angajate. De exemplu, în 2016 au fost prevăzute credite de angajament de 15,2 miliarde lei, însă au fost angajate 10,3 miliarde lei, adică circa 68% din prevederile iniţiale.

Dacă se menţine acelaşi trend, înseamnă că în 2017 vor fi angajate pentru anii următori cheltuieli de circa 25 miliarde lei, adică circa 3% din PIB, numai la nivelul Ministerului Dezvoltării.

Pagina 2 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro