GTC a fost lovită puternic în iunie după plecarea Cora din Galleria Arad, care a lăsat un gol greu de înlocuit.

„Grupul a fost forţat să închirieze Galleria Arad în pierdere, din momentul deschiderii mallului şi până acum, din cauza degradării situaţiei macroeconomice şi a scăderii venitului disponibil, situaţie care a condus la reducerea chiriilor“, se precizează în documentul citat.

CITIŢI ŞI Bulina neagră a imobiliarelor româneşti

Valoarea mallurilor Galleria Arad şi Piatra Neamţ, singurele active de retail pe care dezvoltatorul le mai deţine în România, a scăzut în prima jumătate a anului cu 15% până la 7,2 mil. euro, comparativ cu valoarea raportată la sfârşitul lui 2014. Scăderea este pusă pe seama deprecierii valorii Galleria Arad cu 1,3 mil. euro, potrivit raportului financiar al GTC. Gradul de neocupare al celor două malluri a ajuns la 65%, iar nivelul chiriilor practicate este de 4,7 euro/mp. În primul semestru, veniturile generate de cele două malluri au scăzut cu 13,5% până la 1,6 mil. euro.

Luna trecută GTC şi-a restructurat creditele de la BERD, accesate pentru dezvoltarea mallurilor Galleria Arad şi Piatra Neamţ, mişcare care îi permite acum să continue procesul de „curăţare“ a activelor neperformante, categorie din care fac parte şi cele două proiecte.

CITIŢI ŞI Lone Star pregăteşte terenul pentru vânzarea Galleria Arad şi Piatra Neamţ

„Grupul deţine o serie de proiecte neprofitabile din cauza ratelor de ocupare insuficiente şi a nivelului chiriilor, inclusiv Galleria Piatra Neamţ şi Galleria Arad din România“, se mai precizează în raportul financiar.

Ca urmare a restructurării creditelor de la BERD, mallul Galleria Piatra Neamţ mai are de rambursat 5,77 mil. euro către BERD şi Raiffeisen Bank, iar Galleria Arad 27,8 mil. euro către aceleaşi instituţii financiare.

În ultimul an, GTC a vândut în pierdere mallurile Galleria Suceava şi Buzău, în încercarea de a lichida activele cu probleme. Compania a vândut Galleria Suceava antreprenorului sucevean Costică Tudosă pentru 1 mil. euro, plus 8 mil. euro datorii bancare; iar Galleria Buzău a fost cumpărată de omul de afaceri Liviu Avram.

Felicity preluat de bancă

Dezvoltatorul mai precizează că la finalul anului trecut, creditul de 25,6 mil. euro, contractat de la Unicredit pentru dezvoltarea ansamblului Felicity din zona Băneasa a Capitalei, a depăşit valoarea activelor. Din acest motiv, în luna martie, GTC a transferat proiectul unei subsidiare a Unicredit, iar banca a şters datoria companiei.  

Singurul activ performant deţinut de GTC în România este complexul de birouri City Gate din Piaţa Presei Libere. Valoarea de piaţă a acestei proprietăţi a rămas neschimbată în ultimele şase luni, la 148 mil. euro, are un grad de ocupare de 91% şi o chirie medie de 19,1 euro/mp/lună. Pentru acest obiectiv, proprietarii trebuie să mai ramburseze un credit de 87,6 mil. euro către Erste Bank.

Strategia de dezvoltare a companiei a fost schimbată radical în primăvara anului trecut odată cu intrarea în acţionariat a fondului de investiţii Lone Star, inclus de consultanţii imobiliari în categoria „vulture funds“, ceea ce înseamnă că acceptă un grad ridicat de risc. Compania a ajuns să deţină 55% din GTC şi vrea să îşi crească participaţia la 66%, cu intenţia de a prelua integral firma.

CITIŢI ŞI Americanii au ieșit la cumpărături în România