Veniturile consolidate ale grupului au scăzut, însă, cu 1,3% în primele şase luni din 2014, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 1,41 miliarde de euro.

În aceeaşi perioadă, veniturile înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) s-au redus cu 7,5%, până la 894 de milioane de euro, iar rezultatul înainte de dobânzi şi impozite (EBIT) s-a depreciat cu 11,6%, până la 574 de milioane de euro, se precizează în comunicatul Enel.

Conform documentului, reducerea veniturilor a fost cauzată de scăderea cu 21 de milioane de euro a 'altor venituri', compensată parţial de creşterea cu 2 milioane de euro a veniturilor din vânzarea de electricitate.

EBITDA s-a situat la 894 de milioane de euro, cu o scădere de 72 de milioane de euro comparativ cu prima jumătate a anului 2013 (7,5%), înregistrată mai ales în Europa (58 de milioane de euro) şi America Latină (15 milioane de euro). Această scădere reflectă reducerea veniturilor (egală cu 19 milioane de euro) şi o creştere a costurilor de achiziţie a electricităţii în America Latină (egală cu 70 de milioane de euro), compensate parţial de o reducere a costurilor pentru achiziţia de combustibil în Iberia (15 milioane de euro), ca rezultat al dezafectării totale a echipamentelor de cogenerare.

Pe de altă parte, datoria financiară netă a grupului de utilităţi a crescut în prima jumătate a acestui an la 6,18 miliarde de euro, cu 16,2% peste nivelul din primul semestru din 2013. În acelaşi timp, capacitatea instalată netă la nivel de grup a crescut cu 5,8%, până la 9,1 GW, mai ales în sectorul energiei eoliene, iar producţia netă de electricitate a sporit cu 8,6%, la 16,5 TWh.

'Situaţia financiară consolidată la data de 30 iunie 2014 arată un capital net angajat de 14,72 miliarde de euro (13,587 miliarde de euro la 31 decembrie 2013). Acesta este finanţat prin capitalul propriu al acţionarilor companiei-mamă şi participaţii minoritare de 8,536 miliarde de euro şi o datorie financiară netă de 6,184 miliarde de euro', se spune în comunicat.

La 30 iunie 2014, grupul italian avea 3.520 de angajaţi, faţă de 3.469 la 31 decembrie 2013.

Agerpres