În acest sezon vânzările de anvelope vor fi probabil sub nivelul înregistrat în urmă cu un an, din cauza vremii moderate pe aproape toate pieţele, a estimat compania germană. Continental se aşteaptă la o stabilizare a vânzărilor sale, la peste 20 de milioane de anvelope de iarnă. Valoarea acţiunilor Continental AG, al doilea mare producător european de componente auto şi anvelope, a scăzut marţi cu 1,1% la Bursa de la Frankfurt.

Continental şi-a menţinut estimările privind obţinerea unor venituri de peste 39 miliarde de euro (42 miliarde de dolari) în 2016, pe fondul deprecierii euro, al declinului preţului la ţiţei şi al altor materii prime. Pe piaţa din România, Continental are aproximativ 5.000 de angajaţi la uzine din Timişoara, Sibiu şi Braşov. (Sursa: Agerpres)