„Am discutat şi în această dimineaţă cu doamna ministru Olguţa Vasilescu. Este o lege extrem de importantă pentru noi. Se află în programul nostru de guvernare, aşa cum ştiţi, e o măsură aşteptată de toţi românii. Ca să avem forţa necesară, inclusiv în Parlament, va fi o iniţiativă a tuturor deputaţilor şi senatorilor care fac parte din coaliţia de guvernare”, a declarat Sorin Grindeanu, prezent la deschiderea Adunării Generale a Asociaţiei Oraşelor din România. 

Premierul a precizat că proiectul de lege va fi trimis în Parlament „în cel mai scurt termen, probabil că în această săptămână”.

Conform Agerpres, ulterior, la plecarea de la reuniunea Asociaţiei Oraşelor, Grindeanu a explicat, la insistenţa presei, că legea salarizării unitare este „extrem de importantă” şi „trebuie să aibă şi o susţinere nu doar a Guvernului, pentru că Guvernul este dat de susţinerea din Parlament”. 

„Eu cred că este procedura corectă, cea prin care această lege să vină ca şi iniţiativă legislativă a parlamentarilor, tocmai pentru a da forţă acestei legi”, a punctat premierul.