Evenimente Mica publicitate Abonamente Comunicate
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Consiliul Europei va evalua de urgenţă propunerile legislative din domeniul justiţiei din România

Autor: | | 7 Comentarii

Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), din cadrul Consiliului Europei (CoE), a decis, într-o sesiune plenară desfăşurată în perioada 4-8 decembrie, să efectueze evaluări de urgenţă ale proiectelor de lege privind sistemul judiciar din România, se arată într-un comunicat publicat luni, la Strasbourg, de Consiliul Europei.

GRECO va analiza de asemenea două propuneri de lege privind reorganizarea Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional Judiciar din Polonia. 

În ambele cazuri, GRECO va efectua evaluări în ianuarie şi/sau februarie, în perspectiva de a adopta rapoartele de monitorizare care vor rezulta în urma analizei în timpul sesiunii sale plenare din martie. 

Este pentru prima dată când GRECO se foloseşte de Regula 34 din Regulamentul său de procedură, recent introdusă pentru a permite "o procedură ad-hoc în circumstanţe excepţionale". 

Această regulă poate fi aplicată când o reformă instituţională, o iniţiativă legislativă sau schimbare procedurală poate duce la o încălcare gravă de către un stat membru a standardelor anti-corupţie ale Consiliului Europei care sunt supuse evaluărilor GRECO, se menţionează în comunicat. 

GRECO le-a cerut şefilor delegaţiilor României şi Poloniei să transmită, până la 15 ianuarie, informaţii privind aceste proiecte de legi pentru pregătirea rapoartelor de evaluare. 

În ceea ce priveşte România, Parlamentul a înregistrat recent trei propuneri legislative privind sistemul judiciar, pentru adoptare în procedură de urgenţă, notează Consiliul Europei. 

Îngrijorări serioase au fost exprimate de diferite instituţii şi de diferiţi actori din România şi din străinătate conform cărora aceste propuneri ar putea pune în pericol eficienţa luptei împotriva corupţiei şi ar putea submina independenţa sistemului judiciar, evidenţiază CoE. 

De asemenea, în ceea ce priveşte Polonia, au fost exprimate îngrijorări similare privind două proiecte de lege în legătură cu reorganizarea Curţii Supreme şi a Consiliului Naţional Judiciar. 

GRECO este un organism al Consiliului Europei care urmăreşte să aducă îmbunătăţiri capacităţii statelor membre de a lupta împotriva corupţiei, prin monitorizarea respectării de către acestea a standardelor anticorupţie. 

AGERPRES

Capital - Comenteaza
Capital - Twitter
Printeaza

Alte articole

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

EVZ

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Ziare.com

DCNews

Stirile Kanal D

AutoBild

Economica.net

Agrointeligenta

StiriDiaspora.ro

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

X