În contextul în care numeroşi utilizatori de internet se confruntă cu atacuri prin intermediul poştei electronice care au ca scop sustragerea datelor personale, jurnaliştii au fost vizaţi masiv de acest tip de atacuri, potrivit lui Shane Huntley, inginer în securitate cibernetică în cadrul Google.

Atacurile au fost lansate de către hackeri care fie lucrau pentru un guvern, fie veneau în sprijinul unui guvern, şi au vizat în mod special jurnalişti, au declarat Shane Huntley şi Morgan Marquis-Boire.

'În cazul jurnaliştilor sau organizaţiilor media, vedem atacuri sprijinite de stat şi le vedem desfăşurându-se indiferent de regiune, le vedem peste tot în lume, atât din locurile unde se află ţintele, cât şi din locurile de unde provin ţintele', a spus Huntley pentru Reuters.

Ambii cercetători au refuzat să precizeze în detaliu cum monitorizează Google aceste atacuri, însă au spus 'că identifică actori statali care atacă utilizatorii noştri'. Receptorii unor astfel de e-mail-uri în serviciul Gmail al Google primesc un mesaj de atenţionare.

Cercetătorul în securitate Ashkan Soltani a precizat vineri, într-un mesaj pe Twitter, că nouă din cele mai cunoscute 25 de site-uri de ştiri folosesc serviciul de e-mail furnizat de Google.

Mai multe organizaţii media din SUA au declarat că au fost ţinta unor atacuri anul trecut, iar Forbes, Financial Times şi New York Times au căzut victime ale atacurile Armatei Electronice Siriene, grupare de hackeri pro-guvernamentală.

Huntley a mai declarat că, recent, hackeri chinezi au pătruns în mari organizaţii media occidentale, prin intermediul unui fals chestionar transmis prin e-mail angajaţilor companiilor. Mare parte a acestor atacuri implică e-mail-uri pregătite atent care poartă programe dăunătoare sau direcţionează utilizatorii către site-uri construite pentru a-i păcăli să ofere date personale.AGERPRES