Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Gheorghe Ştefan, condamnat definitiv la 3 ani închisoare cu executare în dosarul privind finanţarea PDL

Autor: |

Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la trei ani închisoare cu executare în dosarul privind finanţarea ilegală a PDL.

Iniţial, pedeapsa de trei ani a fost dată de Tribunalul Bucureşti pe data de 13 ianuarie 2017, însă Gheorghe Ştefan a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, deşi el a încheiat cu DNA un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a acceptat să primească această condamnare.

Instanţa a mai dispus confiscarea sumei de 165.000 de euro de la Gheorghe Ştefan, fiind menţinut sechestrul până la concurenţa sume de 235.000 de euro.

În prezent, fostul primar se află în penitenciar, el fiind condamnat definitiv în octombrie 2016 la şase ani închisoare în dosarul 'Microsoft'.

Pe 13 decembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti au sesizat Tribunalul Bucureşti cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat cu Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ şi vicepreşedinte PDL, acuzat de trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Conform acestui acord, Gheorghe Ştefan a acceptat să primească 3 ani închisoare şi interzicerea pe o perioadă de 3 ani, după executarea condamnării, a unor drepturi: de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Potrivit DNA, în 2009, în cadrul PDL a existat o înţelegere între secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan în sensul obţinerii de bani pentru partid.

Potrivit acestei înţelegeri, Gheorghe Ştefan a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanţarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferenţială a unor contracte de achiziţie publică către diverse societăţi indicate.

Pagina 1 din 2
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro