Medvedev a spus că o parte din activele BG Group ar putea fi incluse în acordul de schimb de active anunţat anul trecut între Gazprom şi Shell. Cu toate acestea, Medvedev nu a precizat care sunt activele BG care ar putea fi incluse în schimb.

"Discuţiile continuă, au fost făcute progrese şi suntem aproape de rezultatul final. Cu siguranţă acordurile vor fi încheiate până la finele acestui an, posibil chiar mai devreme. Bineînţeles că vor fi incluse şi active BG", a declarat Medvedev.

În paralel, Gazprom are un alt acord de schimb de active cu grupul austriac OMV, proprietarul Petrom, care va include o participaţie minoritară la activele OMV din Marea Nordului şi Norvegia. Alexander Medvedev a precizat că şi acest acord va fi finalizat până la finele acestui an.

Gazprom este vizat de o serie de sancţiuni financiare impuse Rusiei în urma conflictului cu Ucraina. Schimbul de active cu Shell nu este acoperit de aceste sancţiuni dar cu toate acestea ar putea da naştere la o serie de îngrijorări având în vedere faptul că o companie rusească de stat, condusă de un aliat al preşedintelui Vladimir Putin va ajunge să deţină active importante în Europa Occidentală. AGERPRES