La această categorie au concurat 10 companii: Mobexpert, IKEA, Aramis Invest, Lemet, Italsofa, Taparo, Casa Rusu, Elvila, Sortilemn, Kika. Acești jucători se numără printre cei care au dezvoltat noi proiecte în industria locală, inclusiv pe segmentul ”export”. 

IKEA, premiul întâi:

”Noi suntem cei care vând produsele, însă în spate se află o întreagă industrie. Sunt mulți furnizori în România pentru IKEA. Aceștia produc pentru întreaga companie, la nivel internațional, nu doar pentru România”, a declarat Mihaela Mureșan (foto), deputy marketing manager IKEA South-East Europe.

Retailerul a înregistrat vânzări totale de circa 106 mil. euro în România, anul trecut (septembrie 2013 – august 2014) la magazinul din Băneasa, în creştere cu 6,45% faţă de perioada similară a anului anterior. Mai mult, IKEA a anunțat, de curând, unde va deschide al doilea magazin din România: tot în București, pe un teren de 13,7 hectare, ce a aparţinut fabricii Anticorosiv, controlată de fondul de investiţii Broadhurst Investments. Tranzacția depășește 20 de milioane de euro.

Aramis Invest, premiul doi:

Aramis Invest se află printre cei mai mari exportatori de mobilă din România, cu afaceri de 567 de milioane de lei anul trecut, în timp ce premiul al treilea a mers către Lemet. Producătorul de mobilă a avut mai multe proiecte de investiții anul trecut, cu accent pe diversificarea produselor din lemn masiv. Aramis Invest s-a remarcat, în ultimii ani, și prin faptul că a devenit unul dintre cei mai importanți funizori pentru IKEA. Deținut de doi oameni de afaceri români – Iacob Vladimir și Marius Selescu -, producătorul de mobilă din Baia Mare are aproape 2.900 de angajați, fiind printre puținele companii care au făcut angajări în perioada crizei, când  alții au înghețat investițiile.

Lemet, premiul trei:

”2015 este un an foarte important pentru noi. Avem planuri pentru noi investiții și ne pregătim să dezvoltăm noi proiecte. În acest context, am luat în calcul noi locuri de muncă. Deja facem recrutări”, au declarat reprezentanții Lemet.

Producătorul de mobilă a avut mai multe proiecte de investiții și anul trecut, cu accent pe diversificarea produselor din lemn masiv. De altfel, în ultimii ani, Lemet a dezvoltat brandul de magazine LEM’S pentru desfacerea produselor sale. În primele nouă luni din 2014, afacerile reţelei de magazine au ajuns la 162 de mil. lei, depăşind cu 10 procente aceeaşi perioadă a anului trecut.