În 2015, zona comercială Băneasa s-a clasat pe prima poziţie într-un top realizat de revista Capital în funcţie de cifra de afaceri a tuturor mallurilor din România. Afacerile cu 4,6% mai mari îi vor asigura, cel mai probabil, supremaţia în rândul centrelor comerciale moderne din ţară şi în 2016.

Proiectul imobiliar din nordul Capitalei i-a adus lui Popoviciu un profit net cu circa 16% peste cel din 2015 şi cel mai mare de la lansarea centrului comercial în 2008, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.

În ultimul an, datoriile firmei Băneasa Developments, prin intermediul căreia funcţionează zona comercială Băneasa, au scăzut cu 8,6% până la 87 mil. euro.

Odată cu revenirea încrederii investitorilor în piaţa imobiliară şi Gabriel Popoviciu a demarat un proiect nou după o perioadă lungă de pauză. El a vândut circa 200 de apartamente din proiectul său rezidenţial Belvedere din Bucureşti, la şapte luni de la lansarea lui şi cu şantierul abia trecut de fundaţii. Investitorul a început în octombrie anul trecut construcţia cartierului situat în zona de birouri Aurel Vlaicu şi are ca termen de finalizare a primelor două imobile cu 238 de apartamente începutul lui 2018. Până acum a vândut 85% din această primă etapă, al cărei cost de dezvoltare este estimat la 16,75 mil. euro. În total, Belvedere Residences este prevăzut să includă 1.556 de apartamente, împărţite în 13 blocuri.

Nu toate afacerile lui Popoviciu merg strună. Celălalt mall deţinut de el în Oradea stă mult mai prost. Centrul comercial Oradea Shopping City a fost scos anul trecut la vânzare pentru 15 mil. euro la şase ani după ce a fost cumpărat la licitaţie în procedură de faliment.

Gabriel Popoviciu s-a clasat pe locul opt în ultima ediţie a Top 300 Capital cu o avere estimată la 340-360 mil. euro.