De exemplu, Raluca îmi spunea că a făcut în trei luni de zile în jur de 7.000 de euro. A cumpărat aici o garsonieră pentru mama ei, cu ce mai strânsese și ea, iar acum lucrează să își ia propriul apartament. Astfel, nu mare mi-a fost dezamăgirea când am ajuns zilele trecute într-un hotel scump din Brașov unde managerul de HR îmi explica cum toți angajații de acolo au salarii bune, peste cel minim, și cu toate astea românii nu prind gustul unor joburi în lanțurile hoteliere de la noi.

„Mai degrabă preferă să lucreze peste hotare“, a adăugat el, lăsând să-i scape un „ca sclavii“. În mintea sa, totul era clar: angajații români nu au idei, nu zâmbesc decât forțat – semn că nu le place ceea ce fac –, și dacă ai nerușinarea să le spui să-și facă treaba, își dau demisia. De aceea, el a găsit soluția: a angajat mulți filipinezi, pe care, din ce mărturisea, îi plătește decent. „Filipinezii sunt mai harnici decât românii, fiindcă înainte să ajungă la noi, munceau câte 18 ore pe zi în ţări arabe sau pe vase de croazieră“, se justifica el. Din ce auzisem de la Raluca, când ne-am vorbit ultima dată, filipinezii primesc greu dreptul de muncă. „Când lucram pe ocean, aveam în echipă și filipinezi. Nu sunt deloc harnici, așa cum spun toți, însă când apar șefii se aprind imediat, aleargă să dea senzația că lucrează din greu și după se potolesc“, povestea ea.

Oricum ar sta lucrurile, pentru a-ți ține angajatul motivat, un lucru e clar: el trebuie să simtă că munca îi este apreciată și că nu se plafonează. E adevărat și că demisiile chiar afectează businessurile. Apar noi costuri pentru companii: procesul de recrutare nu-i deloc ieftin, iar timpul necesar pentru instruirea noilor angajaţi poate fi cuantificat în bani pierduţi. Astfel, cred eu, interesul angajatorilor ar trebui să fie acela de a-și păstra salariaţii performanţi şi de a le oferi toate condiţiile pentru a fi mulţumiţi. Iar de cele mai multe ori interesele le sunt altele. Ba chiar mai mult, după ce am găsit supărătoare afirmațiile domnului manager, i-aș fi spus că la un calcul simplu, un străin adus în România este mai scump. De exemplu, dacă plătești un angajat de aici cu 2.000 de lei, un expat nu ar veni pe aceiași bani. Lui trebuie să îi asiguri cazare și mâncare, plus bilete de avion, cel puțin o dată pe an, să-și vadă familia. 

În fine, da, lanțurile hoteliere duc lipsă de personal bine pregătit și ar trebui gândite strategii care să-i motiveze și să-i păstreze în firmă. Bineînțeles, poate părea că văd problema dintr-un singur unghi, presupunând că dacă motivezi oamenii, aceștia vor și munci…