„Noi ungurii suntem recunoscuţi că ne ţinem cuvântul dat. Eu niciodată n-am spus că voi face o acţiune partizană şi voi vota o moţiune de cenzură. Dacă trece proiectul ăsta în forma asta nu voi fi singurul, vor fi mai mulţi parlamentari ai UDMR care vor vota o moţiune de cenzură, dacă se angajează răspunderea pe formula asta pe care o vedem azi”, a arătat Frunda la emisiunea Ultima oră de la Realitatea TV.
El a precizat că prin negocieri politice nu vor reuşi să se ajungă la un accept din parte UDMR mai ales pe asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlaemntului. „Ştiţi şi dumneavoastră că există o limită până unde poţi merge în târguielile politice. Eu sunt împotriva angajării răspunderii”, a spus Frunda.