Anul respectiv a fost încheiat de federaţie cu deficit de 23,8 milioane lei (circa 5.300.000 de euro), scrie cotidianul de specialitate Prosport.ro.

În 2016, potrivit cifrelor comunicate de FRF la Ministerul de Finanţe, au existat încasări de 77,65 milioane de lei (circa 17,26 milioane de euro) şi cheltuieli de 101,45 milioane de lei (aproximativ 22,54 milioane de euro).

În acel an, care a coincis cu participarea României la Europenele din Franţa, FRF a avut un număr mediu de 158 de angajaţi. pentru care a cheltuit, în total, 18.465.429 lei salarii plus alţi 3.755.281 lei pentru asigurări şi protecţie socială. În total: 22.220.710 lei (4.940.000 euro la cursul mediu de 4,5 lei/euro).

Datele prezentate sunt cuprinse în raportul Comisiei de Cenzori semnat de Pleşca Mirel, Toma Marian şi Constantin Florea Nichi.

Dacă toate plăţile s-au făcut la vedere, atunci venitul mediu net lunar ar trebui să fi fost în jurul a 6.830 de lei (aproximativ 1.520 de euro).

În 2015, salariile din mediul bancar privat au fost de 4.300 de lei net, lunar, iar angajaţii Băncii Naţionale a României (BNR) au avut un salariu mediu net lunar ceva mai mic decât cel consemnat în 2016 la FRF: 6.800 de lei.