Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Eveniment

Francezii votează în turul al doilea al legislativelor

Autor: |

Peste 47 de milioane de francezi sunt chemaţi duminică la urne pentru turul al doilea al alegerilor legislative, în care se aşteaptă să-i ofere o majoritate zdrobitoare noului preşedinte Emmanuel Macron, confirmând dorinţa de înnoire a scenei politice în pofida unui absenteism pronunţat, care l-ar putea chiar depăşi pe cel istoric de acum o săptămână (51,3%), transmite AFP.

După succesul înregistrat în primul tur, pe 11 iunie, de partidul său La République en Marche, preşedintele Macron aşteaptă o 'confirmare' care i-ar permite să-şi pună în aplicare programul: flexibilizarea Codului Muncii, moralizarea vieţii politice, o lege antiteroristă care să înlocuiască starea de urgenţă în vigoare în Franţa după atentatele din noiembrie 2015. 

Aliat cu centriştii din MoDem, partidul său ar putea obţine între 400 şi 470 de mandate din 577, conform proiecţiilor institutelor de sondare, ceea ce i-ar aduce una din majorităţile cele mai importante din timpul celei de-a 5-a Republici franceze, adică după 1958. 

În primul tur, formaţiunea înfiinţată doar de un an a întrunit 32,3% din sufragii, mult în faţa dreptei ( 21,5%), a stângii radicale (13,7%), a Frontului Naţional (extrema dreapta, 13,2%) şi a Partidului Socialist (9,5%). 

În total, 1.146 candidaţi, dintre care 40% femei, îşi dispută 573 de fotolii de deputat rămase în joc, pentru un mandat de 5 ani. 

În urma primului tur au fost distribuite doar patru mandate, consecinţă a absenteismului care, potrivit sondajelor, ar putea atinge duminică 53%-54%, cu circa 12 procente mai multe decât în 2012. 

Potrivit unui sondaj Elabe difuzat joi, 61% dintre francezi doresc totuşi ca turul al doilea să-l 'rectifice pe primul, cu o majoritate mai puţin importantă decât este aşteptat'. 

Cele două mari familii politice, dreapta şi stânga, care structurează viaţa politică franceză de decenii, se aşteaptă însă la un număr mult mai mic de mandate în viitoarea Adunare Naţională. 

Tot conform proiecţiilor, Republicanii (dreapta) nu pot spera decât la 60-132 de mandate (200 în ultima Adunare Naţională), iar Partidul Socialist, care anterior a controlat jumătate de mandate, nu va obţine decât câteva zeci de locuri. 

În schimb, Franţa nesupusă (stânga radicală) a lui Jean-Luc Mélenchon şi Partidul Comunist nu vor obţine, cel mai probabil, cele 15 mandate necesare pentru a constitui un grup parlamentar, iar Frontul Naţional nu este creditat decât cu 1-5 mandate. 

Printre personalităţile rămase în cursă se află Marine Le Pen - lidera Frontului Naţional, care vizează un mandat de deputat în fieful său din Hénin-Beaumont (nord), după ce a fost învinsă în turul al doilea al prezidenţialelor de Emmanuel Macron -, fostul prim-ministru socialist Manuel Valls, candidat în regiunea pariziană, şi Jean-Luc Mélenchon la Marsilia (sud-est). (Sursa: Agerpres)

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro