Richard von Weizsacker, membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU) condusă de cancelarul federal Angela Merkel, a jucat un rol major în modul în care Germania şi-a gestionat trecutul nazist, fiind primul dintre preşedinţii Germaniei Federale care a afirmat că data de 8 mai 1945 a fost o zi a "eliberării", nu a capitulării ţării sale.

Fost responsabil politic, preşedinte al Germaniei în perioada 1984-1994, pe vremea lui Helmut Kohl, Richard von Weizsacker a fost "un martor al acestui secol", după cum subliniază, într-un comunicat, actualul preşedinte german Joachim Gauck. "Am pierdut un mare om şi un şef de stat excepţional", a adăugat Gauck.

Fiu al unui diplomat care a activat în timpul celui de-al Treilea Reich şi a fost condamnat în cadrul Procesului de la Nuremberg, Richard von Weizsacker a depus toate eforturile pentru ca germanii să-şi asume trecutul lor. El a atribuit funcţiei prezidenţiale, una esenţial onorifică, o dimensiune morală importantă.

În 1985, în timpul celei de-a 40-a aniversări de la înfrângerea celui de-al Treilea Reich, Von Weizsacker a afirmat în faţa deputaţilor din Bundestag că ziua de 8 mai 1945 a marcat "eliberarea de un sistem care urăşte demnitatea umană", sistem adus în Germania în 1933 de către regimul nazist. O parte a dreptei germane considera că acea zi a marcat o înfrângere a Germaniei.

Richard von Weizsacker, avocat de formaţie, a fost şi primar al Berlinului de Vest în perioada 1981-1984. Tot în timpul preşedinţiei sale a căzut Zidul Berlinului, la 9 noiembrie 1989, înainte de Reunificarea Germaniei, în 3 octombrie 1990.

SURSA: Agerpres