Sunt implicate atât avioane multirol cât şi aeronave de cercetare şi recunoaştere. În conferinţa de presă susţinută astăzi, comandantul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite din Europa şi Africa, generalul Tod Wolters, a declarat că acţiunile Forţelor Aeriene ale Rusiei nu s-au intensificat foarte mult dar şi nu s-au redus ca număr. Aviaţia militară americană împreună cu poliţiile aeriene din ţările NATO au suprevegheat toate aceste activităţi care în proporţie de 95% au fost obişnuite.  

„Relaţia noastră cu comandantul Forţelor Aeriene Române este foarte puternică. L-am felicitat pe noul comandant [n. R.D. – generalul de flotilă aeriană Viorel Pană] pentru numirea în funcţie. Puteţi anticipa o prezenţă rotaţională. Forţele Aeriene ale Statelor Unite vor continua să îşi intensifice prezenţa în România, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Şi, aşa cum aţi amintit, aveţi o bază aeriană foarte bună la Mihail Kogălniceanu amplasată în partea de est a României. Anticipez mai multe forţe aeriene care se vor roti în viitor în România. Suntem foarte bucuroşi să colaborăm cu Forţele Aerine ale României şi suntem impresionaţi de progresele realizate prin achiziţionarea de aeronave F 16. Vom continua cooperarea bună atât cu forţele aeriene cât şi cu cele terestre pentru o bună utilizare a sistemelor de rachete Patriot”, a declarat Wolters

Generalul Tod Wolters are, în calitate de comandant, responsabilitatea activităţilor Forţelor Aeriene ale Statelor Unite din 104 ţări din Europa, Africa, Asia, Orientul Mijlociu dar şi din zonele oceanelor Atlantic, Indian şi Arctic.

SURSA: RRA