Fondul Proprietatea (FP) are cale liberă de la reglementatorul pieţei româneşti pentru listarea secundară pe care o doreşte la Londra. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat astăzi, prin decizia Consiliului, Regulamentul privind listarea pe o piață din alt stat membru, prin intermediul titlurilor de interes, a acțiunilor admise la tranzacționare pe o piață reglementată din România. Modificarea cadrului normativ fusese solicitată de FP care avea în vedere listarea pe Specialized Fund Market de la London Stock Exchange prin intermediul titlurilor de interes, Depository Interest (DI).

Hotărârea „vine ca o continuare firească a unor măsuri, adoptate în perioada octombrie 2014-martie 2015, care au vizat creșterea lichidității pe piața de capital din România, precum și atragerea investitorilor străini”, spune comunicatul ASF remis presei.

Pe 26 noiembrie 2014 propunerea a mai figurat pe ordinea de zi a Consiliului Autorităţii însă nu au fost aceasta nu a întrunit voturile membrilor. Respingerea venea după ce ASF mai amânase termenul limită al consultărilor publice. Fondul avea programată atunci pentru luna decembrie a anului trecut listarea secundară la Londra.

Prelungirea aşteptării i-a făcut pe de la Franklin Templeton, compania americană care administrează Fondul, să ia în calcul şi listarea prin intermediul certificatelor de depozit GDR, pentru care ASF deja îşi dăduse încuviinţarea. "Dacă nu va exista o revizuire a poziţiei ASF faţă de titlurile de interes, vom realiza listarea prin intermediul certificatelor globale de depozit", spunea la sfârşitul lunii februarie a.c. managerul FP Greg Konieczny.

Bursa a luat notă de poziţia Bursei, dar a dat curs solicitării FP

În urma consultărilor publice au fost primite comentarii tehnice de la Depozitarul Central, precum şi observaţii de principiu de la Bursa de Valori Bucureşti. Consiliul ASF a luat notă de comentariile BVB legate de riscul potenţial al migrării tranzacţiilor pentru societăţile strategice româneşti din portofoliul Fondului Proprietatea pe Bursa de la Londra, deşi de regulă migrarea are loc în sens invers.

De ce Fondul vrea pe Tamisa

Listarea duală vizează creşterea vizibilităţii. "Listarea secundară nu este pentru lichiditate; este pentru a atrage investitori noi", spunea în august 2014 Marius Dan, managerul pentru relaţii cu investitorii de la Franklin Templeton. Un obiectiv este creşterea expunerii în rapoartele de analiză ale companiilor financiare mari, FP intrând deja în monitorizarea Jeffries de la începutul anului şi a Renaissance Capital din aprilie a.c.