Potrivit FMI, începând din 2007 inegalitatea medie a veniturilor în Uniunea Europeană a rămas, în general, stabilă însă o analiză mai atentă a datelor arată că această aparentă stabilitate este rezultatul a două tendinţe opuse: veniturile tinerilor cu vârsta între 18 şi 24 de ani au scăzut după 2007 din cauza şomajului în timp ce veniturile persoanelor cu vârsta de pese 65 de ani au crescut cu 10% deoarece pensiile lor au fost mai bine protejate.

‘Pentru a reduce riscul ca tinerii să devină săraci şi să sufere o pierdere a veniturilor, facilitarea integrării lor pe piaţa muncii este esenţială’ susţine FMI.

În consecinţă, instituţia financiară internaţională preconizează măsuri care să stimuleze angajarea tinerilor, inclusiv reducerea cotizaţiilor sociale sau reduceri de impozite pentru veniturile cele mai mici. ‘O mai bună integrare a tinerilor pe piaţa muncii impune de asemenea îmbunătăţirea şi adaptarea competenţelor lor’ adaugă FMI.

‘Dacă nu acţionăm, o întreagă generaţie ar putea să nu îşi mai revină. Construirea unei economii care funcţionează pentru tineri creează condiţii mai solide pentru toată lumea. Iar reducerea inegalităţilor între generaţii merge mână în mână cu o creştere durabilă şi cu o încredere crescută în rândul societăţii’ susţine directorul general al FMI, Christine Lagarde.

Ca exemplu pozitiv, directorul general al FMI citează Germania ţară unde programele de pregătire şi-au demonstrat eficienţa pentru integrarea într-o manieră durabilă a tinerilor pe piaţa muncii. Un alt exemplu bun este Portugalia, ţară care scuteşte de la plata contribuţiilor sociale primul loc de muncă al tinerilor timp de trei ani. AGERPRES