Potrivit unui anunţ publicat pe SEAP, oficialii ALPAB plătesc circa 1,3 milioane euro pentru a achiziţiona autovehicule de mare capacitate şi diverse echipamente de grădinărit.

Licitaţia a fost împărţită în patru loturi, primul lot a însemnat 5 autobasculante de 3.5 tone şi 3 autobasculante de 11 tone, al doilea lot conţine o autospecială 6×4 cu suprastructură de transport containere tip carlig, 20 de cupe container (containere tip carlig) şi autovidanjă reziduri menajere. În lotul 3 a fost inclus un mini-încărcător cu şenile şi accesorii, un tocator crengi portabil şi 3 autospecială de maturat alei. Lotul 4 prevede achiziţia a 19 motofreze pentru zapadă, 20 de tractoraşe de tuns iarba, 50 de maşini de tuns gazon, 30 motosape şi 40 freze de zăpadă.

Valoarea totală finală a contractelor este de 6,05 milioane lei, fără TVA. Primele două loturi au fost câştigate de Gabro Trade Invest LTD, pentru primul contract se achită 2,06 milioane lei, iar pentru al 2 lea- 1,87 milioane lei. Costa Utilaje a câştigat al treilea lot cu o ofertă în valoare de 1,38 milioane lei, iar firma Master Service SRL cu 774.928 lei a câştihat al patrulea lot.

Nu s-a organizat licitaţie electronică, criteriul de atribuire a fost preţul cel mai scăzut, iar achiziţia a fost finanţată cu bani de la buget.