”De ce m-ar alege pe mine astăzi și de ce m-ar mai alege și mâine? ”. Este întrebarea care stă la baza celei mai importante lecții pe care Angela Crețu a învățat-o prin prisma businessului pe care îl conduce. Simplificând, este vorba despre o singură lecție care acoperă întreaga sferă a “ingredientelor” succesului echipelor cu care a lucrat până acum și a proiectelor în care s-a implicat. Iar în esență, întrebarea pare a fi una extrem de grea pentru că dinamica răspunsurilor te ține în mișcare, într-o continuă învățare și repoziționare. ”Doar închipuiți-vă puterea acestei întrebari pentru un lider politic după ce a fost ales, un director general după ce a fost promovat, un doctor în relația cu pacientul lui, un pedagog în relația cu elevii lui și pentru toți ceilalți jucători din viețile noastre”, este îndemnul la imaginație al uneia dintre cele mai puternice românce, director general al Avon Central Europe, care coordonează la acest moment mai multe țări.

Angela Creţu și-a început cariera în Avon în 1998, în vânzări şi, după câţiva ani, a făcut parte din echipa care a lansat Avon în Serbia şi Muntenegru. Au urmat apoi, în cariera sa, funcţii ca General Manager Avon România, Vicepresident Global Business Innovation la New York și Group Vicepresident în trei din șase clustere ale portofoliului Avon, lucrând alături de femei din aproape toate colțurile lumii.

O varietate de tipologii

”Sunt multe teorii în neuroștiință care diferențiază procesul de decizii în mintea unei femei față de cea a unui bărbat. În practică însă, am văzut o mare varietate de tipologii de leadership feminin, așa că nu pot generaliza. M-am conectat cu echipele și am luat decizii în moduri radical diferite în Arabia Saudita versus America, România sau Rusia”, adaugă Angela Crețu. Aceasta consideră că atât femeile, cât și bărbații pot influența viitorul unei companii prin abilitatea lor de a se conecta cu cei din jurul lor și de a răspunde cu agilitate necesităților mediului în care vor să aducă valoare.

Mai departe, referindu-se  exclusiv la antreprenoriatul feminin din România, în mod sigur ”prinde cheag” cu fiecare forum, conferință sau interacțiune în comunitatea de afaceri, unde se dezvoltă prezența feminină, atât în managementul multinaționalelor, cât și în antreprenoriatul românesc. Iar cel mai la îndemână exemplu este chiar Avon România, unde sunt peste șase mii de lideri de vânzări, femei care conduc echipe de zeci și sute de reprezentanți.

”Și la noi ca și în alte companii doar valoarea adăugată a profesionistului contează indiferent de alte atribute socio-demografice, însă dacă este să privim situația reală a societății românești și cea la nivel global, femeile încă se luptă să își câștige o poziție socială corectă în comunitățile din care fac parte, în carieră și acasă”, adaugă Angela Crețu. Anul trecut, compania a împlinit 20 de ani de prezență în România, iar la nivel global brandul este prezent în 57 de piețe.