Noul serviciu video, ce a trecut printr-o etapă de reproiectare, intitulat ‘Watch’, va fi disponibil iniţial pentru un grup limitat de utilizatori din Statele Unite ai aplicaţiei mobile Facebook, site-ului companiei şi aplicaţiei acesteia pentru televiziune, au precizat reprezentanţii reţelei de socializare. 

Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, a lansat un serviciu video anul trecut şi, de atunci, a lăsat să se înţeleagă de mai multe ori în ultimele luni că doreşte ca acel produs să devină o sursă de conţinuturi video originale, cu o producţie de nivel înalt, care nu va difuza doar show-uri create de utilizatorii platformei.

Agenţia de presă Reuters a anunţat în luna mai că Facebook a semnat contracte cu mai mulţi creatori de ştiri şi programe de entertainment, precum Vox Media, BuzzFeed, ATTN şi Group Nine Media, ale căror conţinuturi se adresează utilizatorilor tineri, pentru a produce diverse emisiuni, ce vor fi realizate atât pe baza unor scenarii, cât şi în mod liber – fără să aibă la bază un scenariu.

‘Am aflat că oamenilor le place serendipitatea descoperirii unor videoclipuri în News Feed, dar ei vor, de asemenea, un spaţiu dedicat pe care să poată să îl acceseze pentru a viziona videoclipuri’, a declarat miercuri Daniel Danker, directorul departamentului de produse din cadrul Facebook.

Mark Zuckerberg, CEO-ul Facebook, a spus că serviciul Watch va permite utilizatorilor ‘să stea de vorbă între ei şi să se conecteze cu diverse persoane în timpul difuzării unui episod, să se alăture unor grupuri de persoane cărora le plac aceleaşi show-uri, după aceea, pentru a construi o comunitate’. 

Facebook a anunţat că printre show-urile transmise de serviciul Watch se vor afla meciuri din Women’s National Basketball Association, un show dedicat activităţilor parentale produs de Time Inc şi o emisiune despre safari produsă de National Geographic. Facebook transmite deja unele dintre partidele disputate în Major League Baseball şi această colaborare va continua, au precizat reprezentanţii companiei.

ATTN a anunţat tot miercuri că două dintre serialele sale originale vor fi difuzate pe Facebook Watch: un program dedicat stilului de viaţă sănătos, cu actriţa Jessica Alba, şi o emisiune de sfaturi în privinţa relaţiilor de cuplu. 

În cele din urmă, noua platformă va fi deschisă oricărui creator de programe, unde aceştia vor putea să îşi distribuie conţinuturile video, au explicat reprezentanţii Facebook. 

Facebook, al cărei sediu general se află în Menlo Park din California, doreşte să pătrundă în acest fel pe piaţa televiziunii, care este deja deosebit de aglomerată, unde va intra în concurenţă directă nu doar cu reţelele tradiţionale de televiziune ce operează la nivel naţional, dar şi cu o serie de noi producători de conţinuturi video, precum Netflix, YouTube, Twitter şi Snap.AGERPRES