Investitorul vrea să dezvolte pe terenul de 28.000 mp, cumpărat recent de la producătorul de bere Heineken România pentru circa 15 mil. euro, un complex imobiliar format dintr-un proiect de birouri, în suprafaţă de 28.000 mp, un centru comercial şi o zonă de agrement, în suprafaţă de 9.000 mp. Dumitrescu intenţionează să conserve şi să păstreze arhitectura originală a orzăriei, a mălţăriei şi a pavilionului administrativ, imobile în care va funcţiona o zonă de entertainment cu cafenele, terase, restaurante şi o berărie.

„Investiţia pentru ridicarea noului proiect se ridică la 40 de milioane euro. Prin proiectul nostru ne propunem să valorificăm potenţialul imobiliar al terenului şi, în acelaşi timp, să redăm bucureştenilor un loc istoric prin conservarea unor clădiri cu valoare de patrimoniu”, a declarat Ionuţ Dumitrescu, managing director al companiei Element Development, societate care se ocupă de dezvoltarea proiectului.

Proiectul va fi livrat în trei faze, iniţial vor fi demarate lucrările pentru reabilitarea clădirilor istorice, urmând construcţia proiectului de birouri şi a centrului comercial. Arhitectura proiectului de birouri este semnată de către Vladimir Arsene, arhitect în cadrul Westfourth Architecture, de numele căruia se leagă proiecte precum Europe House, Charles de Gaulle Plaza, Sema Parc şi turnurile City Gate de la Romexpo.

După ce a vândut Eurisko, pentru circa 35 mil. dolari, Ionuţ Dumitrescu s-a concentrat pe dezvoltare imobiliară şi a achiziţionat terenuri, a construit şi a vândut proiecte. Un astfel de proiect este HQ Victoriei, o clădire de birouri în suprafaţă de 9.000 mp, finalizată în 2009 în zona Pieţei Victoriei, care în 2012 a fost vândută fondului grec de investiţii Zeus Capital pentru circa 12 mil. euro.