Despre autor

Patrick Bet-David se consideră un cruciat în lumea finanţelor, iar viaţa şi activitatea lui atestă cu prisosinţă această vocaţie. Plecat cu familia din Iranul anilor 1990, pe atunci dominat de conflicte militare, Patrick a trăit în Statele Unite mai multe revelaţii, care i-au conturat convingerile legate de necesitatea educaţiei financiare. Numeroasele participări la emisiuni de profil, conferinţele şi blogul unde scrie regulat, precum şi compania de servicii financiare PHP (People Helping People) reprezintă tot atâtea metode prin care Patrick Bet-David le comunică oamenilor că pot şi chiar trebuie să-şi asume gestionarea propriilor venituri şi să se autoiniţieze în universul afacerilor. Lecţiile sale pe teme financiare atrag prin pragmatismul şi generozitatea autorului, dornic să împărtăşească publicului larg secretele din culisele economiei.

Despre carte

De ce numai unii lideri şi doar anumite companii se bucură de succes la scară mondială?

Răspunsul lui Patrick Bet-David este că nu neapărat munca susținută, ci curajul de a depăşi terenul sigur şi confortabil al posibilului generează rezultate remarcabile. Cele 25 de legi expuse în Fă imposibilul! sunt, de fapt, paşi pentru reconfigurarea sinelui şi pentru părăsirea mentalităţii ezitante şi excesiv de precaute.

Bet-David propune un program de recreare a sinelui, conjugat cu identificarea unei cauze pentru care să lupți şi a coordonatelor prin care poţi să participi la scrierea istoriei. Iată câteva reguli simple şi eficiente, propuse de un om de acţiune care dovedeşte, prin propriul exemplu, că imposibilul poate fi realizat:

– Asociază-te cu oameni pe care îi admiri.

– Eliberează-ţi imaginaţia din chingile temerilor.

– Fixează-ţi standarde cât mai înalte.

– Foloseşte-ţi obsesiile într-o manieră productivă.

– Adoptă o conduită de experimentator.

Legile lui Bet-David te învaţă să vezi mai limpede unde vrei să ajungi şi cum să parcurgi drumul până acolo fără să-ţi sacrifici visurile şi fără să-ţi inhibi potenţialul.