"Credem că o profitabilitate sustenabilă şi generarea de numerar au fost atinse atât în perioade favorabile cât şi în condiţii negative, ceea ce dovedeşte că veniturile nu au fost susţinute doar de o linie de produse de succes şi de revenirea vânzărilor de vehicule noi în Europa ci şi de structura de costuri eficientizată precum şi de sinergiile create cu partenerii", subliniază Fitch, care adaugă că orice acţiune pozitivă de rating va depinde de sustenabilitatea trenului pozitiv în următoarele 12-18 luni. 

În opinia Fitch, unul din factorii care susţin ratingul Renault este succesul înregistrat de modelele din gama entry-level, unde intră şi brandul Dacia. "Succesul gamei entry-level, care este în creştere, este crucial pentru compensarea declinului vânzărilor modelelor de bază Renault şi de asemenea este benefică pentru diversificarea geografică. În plus, profitabilitatea gamei entry-level este mai mare decât media din industria auto şi în consecinţă creşte profitul operaţional al grupului", se arată în comunicatul agenţiei de evaluare. 

Potrivit Fitch, printre evoluţiile viitoare care ar putea duce la o acţiune pozitivă de rating pentru Renault se numără: o îmbunătăţire sustenabilă a indicatorilor financiari şi a profitabilităţii, o nouă diversificare în afara Europei precum şi introducerea cu succes a unui model din gama premium. În sens invers, elementele care ar putea duce la o acţiune negativă de rating sunt: deteriorarea profitabilităţii, o marjă de profit operaţional mai mică de 3% şi deteriorarea indicatorilor financiari. Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. (Sursa: Agerpres)