Zitec este o companie antreprenorială cu un trend ascendent constant în ultimii 5 ani, ce a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, cu un indicator de profitabilitate (EBITDA) în creștere, la 12%. Infuzia de capital, care va avea loc printr-o serie de tranzacții, a avut în vedere potențialul de creștere în zona de servicii de dezvoltare software și online marketing, precum și portofoliul de investiții în startup-uri al Zitec. Printre companiile din portofoliul de investiții Zitec se numără: Zipongo.com (SUA), cosQuare.com (Olanda) și editura HAC!BD (România).
 
„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem această investiție care, în primul rând, ne oferă validarea unui business românesc de servicii, dezvoltat de la zero, de-a lungul a 14 ani.  Mai mult, este o recunoaștere venită din partea unui jucător de renume. Rămânem în continuare o companie antreprenorială, independentă, lucru care a făcut, de altfel, posibilă această tranzacție, pe lângă o aliniere foarte bună a obiectivelor strategice”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & fondator Zitec.

Investitorul va asigura accesul companiei la capital, know-how și conexiuni globale pentru dezvoltare. Managementul va rămâne în aceeași formulă ca înainte de tranzacție.
 
„Această tranzacție strategică ne va permite să continuăm dezvoltarea accelerată a unor proiecte locale și regionale ample, cu impact major în piață, cu sprijinul unui partener cu competențe avansate în servicii IT. Totodată, este o recunoaștere a rezultatelor obținute de echipa Zitec în ultimii ani și a excelentei colaborări pe care am avut-o în proiecte comune precedente”, a declarat Iulian Stanciu, CEO și acționar eMAG.
 
Tranzactia a fost asistată pentru Zitec de Societatea de avocați bpv Grigorescu Ștefănică, prin implicarea directă a lui Cătălin Grigorescu (Managing Partner) și a lui Ciprian Frandeș (Associate). De asemenea, Zitec a beneficiat de consultanță de specialitate în domeniul IT din partea buticului de avocatură Jlaw, prin avocații Claudia Jelea și Mihai Jelea.