Redresarea economiei europene  va avea un impact pozitiv asupra vânzărilor cu amănuntul din Europa, în perioada 2014 – 2018 fiind prognozată o creştere de 1,7% pe an. Aceasta reprezintă  o evoluţie de la procentul de  -0,6 înregistrat în ultimii cinci ani, arată studiul DTZ.

"Anticipăm că în următorii doi ani Turcia va totaliza 50% din dezvoltările de centre comerciale din Europa, cu peste 6 mil. mp  de spaţii noi de retail planificate a fi finalizate până în 2015. Turcia este urmată de Europa Centrală şi de Est cu 1,2 mil mp spaţii noi  de retail, în această regiune Polonia deţinând cel mai mare volum de spații comerciale noi, cu un total de 944.000 mp. Franţa completează top trei cu 1 mil. mp", menţionează Magali Marton, Head of CEMEA Research în cadrul DTZ.

În privinţa vânzărilor cu amănuntul, cele mai mari rate de creştere sunt anticipate pentru Ţările Baltice cu o evoluţie medie de 4,5%. Dintre cele trei pieţe principale, Marea Britanie va înregistra o revenire puternică a vânzărilor cu amănuntul, cu o creştere anuală de 2,5% anticipată pentru perioada 2014-2018. În Franţa şi Germania, unde vânzările au fost modeste în ultimii cinci ani (+0,1%), se asteaptă o creştere a acestora la 1,3%, respectiv 1,2%.  

Se disting însă variaţii de la ţară la ţară în ceea ce priveşte stocul de centre comerciale. Comparativ cu media europeană de 287 mp / mia de locuitori, ţările Nordice, Ţările de Jos şi Lituania au un stoc excedentar de 400 mp / mia de locuitori. În contrast, în Ucraina, România, Ungaria şi Turcia piaţa centrelor comerciale este sub-dezvoltată, stocul per mia de locuitori variind de la 53 la 188 mp.

În această regiune, Polonia face notă discordantă, apropiindu-se de media europeană ca urmare a numeroaselor dezvoltări de proiecte din ultimii cinci ani. Acest lucru poate însemna, de asemenea, că dezvoltările noi vor fi limitate sau cel puțin vor fi făcute în mod selectiv, pentru a evita surplusul.

Stocul de spaţii  comerciale moderne din Bucureşti este de 214 mp / mia de locuitori, medie ce ne poziţionează mult în urma altor capitale europene precum Budapesta, cu un stoc de 375 mp / mia de locuitori, Praga cu 691 mp / mia de locuitori sau Varşovia cu 449 mp / mia de locuitori. Şi în situaţia livrării tuturor proiectelor prognozate până la finalul anului 2015, stocul de spaţii comerciale din capitală nu va ajunge la nivelul valorii actuale din Praga.

“Bucureştiul este dominat în prezent de trei mari centre comerciale care acoperă parţile de Nord, Vest şi Sud. Zona de Est, cu o  densitate a populaţiei de 11.416 persoane/mp, care depăşeste  cu 40% media capitalei şi cu un potenţial excelent din punct de vedere al veniturilor pe cap de locuitor, este încă neexploatată, dar va fi acoperită, începând cu 2015 de proiectul MegaMall dezvoltat de NEPI. Centrul comercial va avea  o suprafată de 75.000 mp, peste 200 de magazine şi arie de acoperire de 1,7 milioane de locuitori, dintre care 910.000 vor putea accesa locaţia în mai puţin de 15 minute. Suntem implicaţi în procesul de închiriere al MegaMall iar potenţialul uriaş al proiectului  este probat şi de faptul că majoritatea retailerilor internaţionali au contracte semnate aici sau sunt în stadii foarte avansate de negociere”, a declarat Răzvan Sin, Head of Retail Department în cadrul DTZ Echinox.

Citeşte şi Câte malluri mai pot fi construite în fiecare judeţ din România?