"Este aşa cum ai avea un motor nou, cum este acesta al integrării României în UE, dar amplasat într-o maşină veche, cum este vechea organizare administrativ-teritorială a ţării. Deci nu poţi să ai un motor nou într-o caroserie veche cu cauciucurile uzate şi care nu mai face faţă la ceea am avea nevoie în momentul de faţă – aşa într-un limbaj plastic spus. Pe de altă parte, să ştiţi că această reformă nu are nici un fel de conotaţie politicianistă, de a urmări ca cineva să obţină un avantaj politic, pentru că nu ai nici un avantaj politic. În egală măsură toţi sunt afectaţi. Cel care câştigă în ultimă instanţă ar putea fi cetăţeanul, dacă noi, politicienii, cu bună-credinţă, recunoaştem acest lucru", a mai spus Boc.
Care sunt costurile
"Experţii europeni ne-au spus aşa – că noi, ca ţară, de exemplu, pe programul operaţional regional, avem 4,3 miliarde de euro alocaţi, 4,3 miliarde de euro. Niciun program de-al nostru nu este mai mare de 5 miliarde de euro, nici chiar cel de pe transport nu este mai mare de 5 miliarde de euro. Dacă ţara ar fi împărţită în judeţe mai mari, am putea pe fiecare regiune să atragem până la 3 miliarde de euro. Deci, în loc să atragi câte un program de 5 miliarde de euro, 8 ai putea să atragi de câte 3 miliarde de euro fiecare judeţ din acesta mare, dar să nu fie 3 miliarde de euro, să fie 2. Oricum ai mult mai mult decât un program de 5 miliarde de euro pe care l-a adus România în momentul de faţă", a precizat premierul.