Această decizie a fost luată la o zi după ce preşedintele Hosni Mubarak a renunţat la putere, după 18 zile de proteste. Membrii guvernului Mubarak sunt bănuiţi de corupţie.
Autorităţile de la Cairo susţin că au deja o listă cu oficiali ai fostului guvern bănuiţi de corupţie şi că au împiedicat fuga fostului ministru al informaţiilor.
Reprezentanţii aeroportului au făcut aceste declaraţii sub acoperirea anonimatului, nefiind autorizaţi să ofere informaţii, mai notează AP.