Vorbind la televiziunea CNBC în timpul unui tur al birourilor bancare din California, Jamie Dimon a declarat că este prea devreme pentru a spune cât de mult din activitatea pe care banca o desfăşoară acum, după evenimentul din Marea Britanie, ar putea deveni redundantă în Europa.

Chestiunea este de transmitere de la ţară la ţară, asa-numitul „passporting”. În prezent, normele UE le permit băncilor licențiate într-o țară UE să utilizeze această licență pentru a funcționa în alte țări ale UE, fără să mai obțină o altă aprobare.

Dar aceste drepturi ar putea fi pierdute după Brexit. Este prea devreme pentru a ne pronunţa, iar Marea Britanie va face probabil din negocierea drepturilor de “passporting” o prioritate de top, dar cine stie ce decizie vor lua liderii UE.

Dacă Marea Britanie pierde drepturile de „passporting”, este foarte probabil ca JP Morgan și alții să stabilească o operațiune bancară Europeană paralelă undeva unde are există încă drepturi de „passporting” – cum ar fi la Frankfurt sau la Paris. Această operație va reuni mai multe afaceri.

Jamie Dimon a avertizat în mod repetat că JP Morgan ar putea să mute în Europa continentală o parte din cele 16.000 de locuri de muncă pe care le deţine în Marea Britanie, după ce Regatul Unit a surprins lumea prin votul de plecare din UE.

Dimon a declarat, pe de altă parte, în interviul de la CNBC, că dacă următorul președinte al Statelor Unite ia deciziile corecte, economia Statelor Unite ar putea crește la o rată de 4%.

Dimon a fost extrem de încrezător în ce priveşte SUA, declarând că țara are un "viitor incredibil".