PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Macro

Economia Marii Britanii a revenit la nivelul de dinaintea crizei financiare

Autor: Capital.ro | vineri, 25 iulie 2014 | 1 Comentarii

PIB-ul Marii Britanii a crescut cu 0,8% în trimestrul II din 2014, iar datele Oficiului Naţional de Statistică (ONS) arată că economia este acum cu 0,2% înaintea nivelului ridicat înregistrat înaintea crizei, în primele trei luni din 2008, transmite BBC.

După publicarea datelor ONS, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a afirmat: 'Datorită efortului depus de poporul britanic, astăzi am ajuns la o piatră de hotar al planului nostru economic pe termen lung'.

Joi, FMI a estimat că economia Marii Britanii va avea cel mai rapid ritm de creştere din rândul statelor dezvoltate din G7, înregistrând un avans de 3,2% anul acesta, faţă de 2,8% prognozat anterior.

Comparativ cu trimestrul II din 2014, PIB-ul Regatului Unit a urcat cu 3,1% în perioada aprilie-iunie 2014, cel mai rapid ritm de expansiune din 2007 şi al şaselea trimestru consecutiv de creştere.

Serviciile, care reprezintă peste 75% din PIB-ul Marii Britanii, au înregistrat un avans de 1% în trimestrul II din 2014, iar producţia industrială a urcat cu 0,4%, în timp ce serviciile financiare, alături de distribuţie, hoteluri şi restaurante au crescut cu 1,3%.

Sectorul construcţiilor a înregistrat un declin de 0,5%.

În primul trimestru din 2014, economia Marii Britanii a urcat cu 0,8%, fiind cel mai rapid ritm de creştere din ultimii şase ani.

Banca Angliei (BoE) se aşteaptă la o creştere a economiei de 3,4% în acest an, ceea ce ar face din Marea Britanie una dintre ţările cu cea mai bună evoluţie din rândul naţiunilor dezvoltate.

În 2013, economia Marii Britanii a crescut cu 1,7%, sub avansul de 1,9% înregistrat de Statele Unite, dar depăşind majoritatea economiilor europene.

Ritmul rapid de creştere al economiei - care depăşeşte tendinţa pe termen lung a Marii Britanii - va spori probabil speculaţiile privind momentul în care Banca Angliei (BoE) va decide majorarea ratei dobânzii.

Agerpres


SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul
contului de facebook. DETALII >>

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.