Luna trecută, guvernul filipinez solicitase firmei americane să-şi oprească temporar serviciile din cauza încălcării legilor locale.

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile de la Manila, valoarea amenzii plătite de Uber ajunge la 190 milioane de peso, echivalentul a 3,7 milioane de dolari americani. De asemenea, firma a achitat încă 5,9 milioane de dolari despăgubiri conducătorilor auto care au pierdut din cauza suspendării operaţiunilor.

Uber a demarat, în prezent, servicii în peste 500 oraşe din 70 ţări şi regiuni. Activităţile sale sunt, însă, limitate în mai multe state.