Sursele citate arată că, în perioada 1995 – 2005, funcţionari din Primăria Timişoara, încălcând Legea 112/1995, au deposedat statul român, prin retrocedări ilegale, de 968 de case din centrul vechi al oraşului. Prejudiciul în acest caz s-ar ridica la 40 de milioane de euro, au precizat sursele judiciare. 

Potrivit aceloraşi surse, imobilele au fost vândute fraudulos, la preţ modic, unor persoane influente din mediul social al municipiului Timişoara, deşi legea se adresa celor care au fost deposedaţi abuziv. 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a fost chemat vineri la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă calitatea de suspect în acest dosar. 

SURSA: Agerpres