"Acesta este un pas important spre îmbunătăţirea informaţiei consumatorilor şi încurajarea unor practici de creditare responsabile", a declarat comisarul european pentru Servicii Financiare, Jonathan Hill.

Potrivit Executivului comunitar, consumatorii vor beneficia de informaţii mai clare şi mai inteligibile odată cu introducerea unor formulare standardizate la nivel european, care vor permite debitorilor să înţeleagă mai bine riscurile asociate cu acordul lor de credit ipotecar, precum şi să compare diferite oferte în căutarea celui mai bun produs care să răspundă nevoilor lor la cel mai bun preţ. Cei mai vulnerabili consumatori vor fi protejaţi de supra-îndatorare prin standarde la nivel european pentru evaluarea credibilităţii aplicanţilor. De asemenea, Directiva introduce principii pentru autorizarea şi înregistrarea intermediarilor de credite. Acei intermediari de credite care respectă un nou cod de conduită vor dobândi acces la un număr crescut de consumatori potenţiali de pe piaţa unică. Acesta, la rândul său, va oferi creditorilor noi oportunităţi de afaceri şi va fi un nou pas spre crearea unei pieţei unice europene de creditele ipotecare.

Directiva 2014/17/EC nu se aplică contractelor încheiate înainte de 21 martie 2016. Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au precizat că Legea privind darea în plată a imobilului nu reprezintă o transpunere a reglementărilor europene privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale. AGERPRES