Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie şi specialişti din cadrul Institutul Naţional de Criminalistică au făcut percheziţii la o persoană fizică şi la patru sedii ale unor instituţii publice. Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de deturnare a licitaţiilor publice, evaziune fiscală, concurenţă neloială, tăiere fără drept de arbori şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet.

‘Începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, membrii grupului acţionând în vederea deturnării licitaţiilor publice organizate la nivelul unor direcţii silvice pentru a-şi asigura volume suplimentare considerabile de masă lemnoasă în vederea procesării, în fabrici specializate în tăierea şi rindeluirea lemnului. În acelaşi scop, unii agenţi economici au fost înlăturaţi de la licitaţiile de masă lemnoasă şi, după caz, impuşi alţii’, se menţionează în comunicat.

Totodată, arată sursa citată, în urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că o parte din cantitatea de masă lemnoasă recepţionată nu a fost evidenţiată în documente contabile.

De asemenea, DIICOT precizează că o parte din masa lemnoasă recepţionată provenea din săvârşirea unor infracţiuni de tăiere fără drept de arbori.

‘În desfăşurarea activităţilor ilicite, membrii grupului infracţional organizat au beneficiat şi de sprijinul unor funcţionari publici’, mai arată procurorii.

Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la peste 25 milioane de euro.

Poliţiştii care au participat la acţiune sunt de la DCCO şi BCCO Bucureşti, Direcţia de Ordine Publică, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice.