Impozit perceput asupra APRECIERII ACTIVELOR de capital. În majoritatea ţărilor occidentale, câştigurile de capital nu sunt considerate venituri, dar se recunoaşte faptul că ele conferă putere de cumpărare şi astfel devin subiect adecvat de impozitare. În practică, se impozitează mai degrabă câştigurile realizate decât cele suplimentare şi, în general, se iau în considerare mai degrabă câştigurile monetare decât cele reale. Această modalitate a fost tot mai contestată în ultimii ani, când ratele inflaţiei au fost înalte. Şi alte forme de câştiguri de capital au fost controversate, cum ar fi cele care reflectă scăderea ratelor dobânzii la obligaţiunile guvernamentale.

În Marea Britanie, începând cu aprilie 1982, câştigurile se calculează luând în considerare inflaţia prin indexarea costurilor de achiziţie. Aria impozitării include o gamă largă de active, cu exceptări semnificative. În Marea Britanie, câştigurile obţinute din vânzarea locuinţelor particulare principale sunt scutite de impozit, ca şi cele ce privesc autoturismele particulare, poliţele de asigurare pe viaţă şi câştigurile care nu depăşesc 5.000 lire sterline. Începând cu anul 1988, veniturile şi câştigurile de capital au fost impozitate cu aceeaşi rată. Până atunci, în Marea Britanie rata standard a impozitului pe câştigurile de capital era de 30%, cu rate mai scăzute pentru câştigurile mici.

În condiţiile actualei legislaţii din SUA, câştigurile de capital sunt impozitate ca venituri obişnuite, cu două excepţii principale. Prima prevede că, până la o limită de 3000 dolari, pierderile de capital pot fi folosite pentru a compensa eventualele câştiguri de capital. Cea de-a doua este că persoanele în vârstă de minimum 55 de ani beneficiază o singură dată de scutirea de taxe pentru sume de până la 150.000 dolari din orice câştig de capital ce rezultă din vânzarea locuinţei principale.