Termen folosit cu mai multe accepţiuni, cele mai frecvente interpretări fiind cele de "balanţă de plăţi de piaţă" şi "balanţă contabilă de plăţi". În sensul de "balanţă de plăţi de piaţă", termenul semnifică relaţia curentă sau continuă dintre cele două fluxuri de plăţi, unul care intră şi altul care iese dintr-o ţară. Multe dintre analizele teoretice asupra balanţei de plăţi folosesc termenul de balanţă cu acest sens. Trebuie reţinut totuşi că, prin natura sa, "balanţa de piaţă" este perceptibilă doar prin efectele sale, de exemplu cel asupra CURSULUI VALUTAR sau asupra nivelului REZERVELOR EXTERNE. Ca balanţă contabilă, "balanţa de plăţi" este un instrument statistic care sintetizează toate tranzacţiile externe ale unei ţări în decursul unei perioade date de timp, de obicei un an.

Forma de prezentare a elementelor componente ale unei balanţe de plăţi diferă de la ţară la ţară şi de la o perioadă la alta pentru aceeaşi ţară. Totuşi, cele mai multe reprezentări ale balanţei de plăţi grupează elementele acesteia în două secţiuni sau subconturi. În Marea Britanie, aceste secţiuni sunt numite "contul curent" şi "tranzacţiile cu active şi pasive ale Marii Britanii". În contul curent se includ toate tranzacţiile cu bunuri produse sau serviciile prestate în mod curent. Printre acestea se numără tranzacţiile din comerţul "vizibil" în contul mărfurilor şi cele "invizibile", care acoperă în mare măsură plăţile pentru servicii cum ar fi asigurările, transportul şi turismul; transferurile de dobândă, profiturile şi dividendele câştigate în mod curent din activele din străinătate; alte transferuri, cum ar fi donaţiile sau sumele de bani expediate de emigranţi.

Adeseori, ceea ce se referă la tranzacţiile din contul de capital, la active şi pasive, priveşte toate plăţile ce izvorăsc din transferurile de capital sau ACTIVE (plus toate prelungirile de credit), oficiale sau private, care - în mare - apar din considerente independente de starea balanţei de plăţi, în ansamblul ei, cum ar fi posibilităţile de profit şi ratele dobânzii relative. În cont apare un ultim "element de echilibru", care reconciliază diferenţa dintre situaţia contului curent şi a contului de capital, aşa cum este înregistrată statistic, şi totalul real al finanţării oficiale asumate. Acest element rezultă din tranzacţiile neînregistrate şi din diferenţele de timp dintre vânzarea înregistrată a bunurilor (din care rezultă articolele comerciale în cont) şi plăţile reale corespunzătoare. De asemenea, el scoate în evidenţă faptul că, întrucât conturile sunt construite pe principiul dublei înregistrări (orice tranzacţie se înregistrează, în principiu, în două conturi, o dată în debit şi o dată în credit) ele trebuie - în condiţiile unei înregistrări complete şi corecte - să ducă la "echilibru", în sensul egalităţii dintre debit şi credit.

Trebuie remarcată folosirea unei convenţii de semn în cazul conturilor oficiale, astfel încât un plus (+) în contul curent indică o ieşire, iar un minus (-) o intrare de bunuri şi servicii produse în mod curent. În schimb, în secţiunile privind capitalul şi "finanţarea oficială", minus (-) indică un flux (de exemplu un "export" de capital) care sporeşte activele externe ale Marii Britanii (inclusiv rezervele externe) sau micşorează pasivele Marii Britanii faţă de nerezidenţi. Exemplele prezentate aici cuprind datele pe doi ani. v. şi Johnson, C., Measuring the Economy, Penguin, Harmondsworth (1988).