„Având în vedere dovezile pe care le avem în acest moment, se pare că turiști israelieni nevinovați s-au aflat foarte aproape de locul unde s-au petrecut incidentele violente de vineri seara, în timp ce mergeau, cu un taxi, de la hotel, către un restaurant din București. Au fost opriți, trași afară din mașină și, în ciuda faptului că au arătat pașapoartele străine și au explicat că nu au nimic de a face cu evenimentele în curs, au fost bătuți de către forțele de ordine. Considerăm acest incident că fiind inaccepatbil și extrem de serios. Turiștii israelieni care au avut de suferit de pe urma intervenției brutale vor depune plângere penală împotriva agresorilor”, a scris Ambasada Israelului în comunicatul de presă. 

Reprezentanții Jandarmeriei s-au scuzat argumentând că huliganii încercau și ei la rândul lor să fugă cu taxiuri similare cu cel în care se aflau turiștii israelieni și că din acest motiv s-a produs confuzie. Ordinul de a acționat atât de agresiv a venit de la Speranța Clișeru, prefectul Bucureștiului, o apropiată a cuplului Firea – Pandele, de altfel susținută de PSD.

Jandarmeria se află în subordinea ministrului de Interne, Carmen Dan, iar aceasta este una dintre cele mai de încredere persoane ale liderului PSD, Liviu Dragnea. În acest context, președintele social-democrat pare să fie puțin prins pe picior greșit, iar reacția Israelului, țară de care este apropiat, l-a luat pe nepregătite.