Acţiunile au coborât în ultima săptămână cu 11,72%, iar luni acestea erau în scădere cu 5,08%. În ultima lună au fost realizate tranzacţii de peste 3,8 milioane lei. 

Potrivit Bloomberg, acţiunile Deutsche Bank AG, cea mai mare bancă comercială din Germania, au atins luni dimineaţă un nou minim istoric, pe fondul îngrijorărilor că rezervele de capital vor fi afectate de creşterea cheltuielilor juridice, inclusiv o înţelegere pentru soluţionarea unor acuzaţii privind vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) pe piaţa din SUA. 

În jurul orei 9.15 a.m., la Frankfurt acţiunile Deutsche Bank înregistrau o scădere de 4,2% până la 10,93 euro per titlu, un nou minim istoric. 

În urmă cu o săptămână, Departamentul american al Justiţiei (DoJ) a cerut băncii germane să plătească o amendă record de 14 miliarde de dolari pentru a pune capăt unei anchete ce vizează vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS). Suma solicitată de DoJ, care cel mai probabil va face obiectul mai multor luni de negocieri, este mult mai mare decât se aşteptau Deutsche Bank şi investitorii. 

În paralel, revista germană Focus, citând o serie de oficiali guvernamentali, a dezvăluit că Angela Merkel a exclus varianta oricărui ajutor de stat pentru Deutsche Bank AG, având în vedere că anul viitor vor avea loc alegeri legislative în Germania. De asemenea, cancelarul german a refuzat să intervină în disputa dintre Deutsche Bank şi Departamentul american al Justiţiei. 

Cu prilejul publicării rezultatelor financiare pe trimestrul al doilea, Deutsche Bank a anunţat că a pus deoparte suma de 5,5 miliarde de euro pentru a soluţiona litigiile în curs. 

Acţiunile Deutsche Bank au atins un nou minim

Acţiunile Deutsche Bank AG, cea mai mare bancă comercială din Germania, au atins luni dimineaţă un nou minim istoric, transmite Bloomberg.

Acţiunile Deutsche Bank înregistrau în jurul orei 9.15 a.m., la Frankfurt, o scădere de 4,2% până la 10,93 euro per titlu, un nou minim istoric. 

Declinul intervine pe fondul îngrijorărilor că rezervele de capital vor fi afectate de creşterea cheltuielilor juridice, inclusiv o înţelegere pentru soluţionarea unor acuzaţii privind vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) pe piaţa din SUA

În urmă cu o săptămână, Departamentul american al Justiţiei (DoJ) a cerut băncii germane să plătească o amendă record de 14 miliarde de dolari pentru a pune capăt unei anchete ce vizează vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS).

Suma solicitată de DoJ, care cel mai probabil va face obiectul mai multor luni de negocieri, este mult mai mare decât se aşteptau Deutsche Bank şi investitorii. 

AGERPRES