Ziarul lăsat de Sorin Ovidiu Vîntu pe mâna lui Cornel Nistorescu şi-a găsit un nou patron. Surse din redacţia „Cotidianul” dau ca sigur numele lui Adrian Mititelu.
Deadline-ul acordat de board-ul Realitatea-Caţavencu directorului editorial Cornel Nistorescu pentru a face rost de bani pentru a continua proiectul „Cotidianul” expiră mâine. În caz contrar, ziarul ar urma să se închidă, conform informărilor făcute de trust în cursul zilei de ieri.
Deşi nu a dorit să dea detalii şi nici să dezvăluie numele investitorului, redactorul-şef al publicaţiei, Oana Stănciulescu, a confirmat pentru capital.ro că ziarul va fi cumpărat.
De asemenea, în şedinţa de sumar la care a participat miercuri, Nistorescu a informat echipa „Cotidianul” că ziarul va avea resurse financiare şi că noul cumpărător este „o persoană onorabilă”, dar nu a vrut să dea mai multe detalii.
Zvonuri despre Adrian Mititelu
Deşi în jurul prânzului zvonurile făceau trimitere la Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova, Cornel Nistorescu face aluzii într-un interviu pentru „Evenimentul zilei” că ar cumpăra chiar el publicaţia dacă Vîntu o cedează pentru 100.000 de euro. „Eu nu pot să-l cumpăr, eventual o să iau un pachet de acţiuni, depinde cum se va desfăşura tranzacţia. Dacă Sorin Ovidiu Vîntu îl vinde cu 100.000 de euro, l-aş lua eu, cred că pot să fac rost de banii ăştia”, a declarat pentru EVZ.
Ce legătură e între Mititelu, presă şi Nistorescu?
Adrian Mititelu este patronul publicaţiei „Ediţie Specială”, la care Cornel Nistorescu a fost pentru o perioadă redactor-şef şi în care semnează rubrica „Cronica Răului”. Mititelu are o avere estimată la 32-35 milioane de euro. Printre proprietăţile sale se numără 70 de hectare de teren intravilan în Craiova şi 20 de imobile situate în acelaşi oraş şi 70 de hectare în zona Balta Craioviţei.
Contactat de capital.ro, Mititelu a spus că nu a achiziţionat „Cotidianul”.








Aoleoooo... Altu' mai bun n-a gasit in afara de camorristu' ala care se poarta ca un vataf? La Editie Speciala le zice ziaristilor "loveste in ala si in ala", pe sursa sigura!!! Imi inchipui ce deranj o sa fie la Cotidianul daca vine cu aceleasi apucaturi.O sa le para rau dupa Vantu...:)
100.000 de euro pretul unui ziar? asa ieftin? cat doua apartamente modeste? si mititelu ce fel de investitor mai e daca trebuie sa se imprumute pentru suma asta? 100.000 de euro cred ca reuseasu sa stranga ziaristii de la cotidianul daca faceau o cheta in breasla :))
Da, si mie mi se pare relativ ieftin 100.000 de euro. Cred, totusi, ca e vorba de o speculatie.
Se pare ca Piti a cazut de acord sa preia Universitatea Craiova , pentru ca Mititelu nu are bani sa investeasca in presa scrisa , pe langa faptul ca nici nu este un moment propice sa investesti , in plina criza in felul asta.Sa se fi pacalit Mititelu?N-ar fi prima oara.Si sunt sigur nici ultima.
Mititelu nu are bani nici sa cumpere ziarul de la chiosc si voi il faceti mare investitor pe la Bucuresti...
mititelu sau altul chiar daca au sau nu au bani nistorescu cauta potentiali cumparatori cu acelasi venin de al musca pe basescu poate n-a uitat nistorescu de intrecerea socealista a lui mititelu pe stadiane.pote cumpara cu bani primit de la solomon dati la echipa bani facuti praf de un bisnitar tupeist ca multi alti.
OARE MITITELU NU STIE CA NU TOATE GUNOAIELE SE POT REFOLOSI