Actualizat acum 29 minute

  • Curs valutar: EUR4.3529

UPDATE: Angajaţii Metrorex au ieşit in stradă

Autor: Andrei Hărăguş Joi, 29 Octombrie 2009 1 vizualizare 3 comentarii

Circa 2.000 de angajaţi ai Metrorex au participat, joi, la un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor, începând cu ora 11, a declarat, pentru Capital.ro, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi. Potrivit acestuia, mitingul a durat circa două ore, iar în faţa ministerului de resort au fost prezenţi aproximativ jumătate din numărul angajaţilor companiei. Drept urmare, Rădoi a dat asigurări că metroul a funcţionat normal în tot acest timp. Lid

Circa 2.000 de angajaţi ai Metrorex au participat, joi, la un miting de protest în faţa Ministerului Transporturilor, începând cu ora 11, a declarat, pentru Capital.ro, liderul Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi.

Potrivit acestuia, mitingul a durat circa două ore, iar în faţa ministerului de resort au fost prezenţi aproximativ jumătate din numărul angajaţilor companiei. Drept urmare, Rădoi a dat asigurări că metroul a funcţionat normal în tot acest timp.

Liderul sindical a precizat că după acvest miting şi marşul de protest urmează o nouă rundă de negocieri cu administraţia, însă nu poate preciza data în care acest lucru se va întâmpla. Totuşi, Ion Rădoi a declarat şi de această dată că sindicaliştii vor parcurge toate etapele legale în demersul lor de negociere a contractului de muncă pentru anul viitor şi vor declanşa greva generală dacă va fi nevoie.

Până acum nu s-a rezolvat nimic

Ultima rundă de negocieri a avut loc luni, însă fără niciun rezultat. Sindicaliştii cer încheierea unui nou contract colectiv de muncă, în condiţiile în care cel vechi urmează să expire la 1 noiembrie. De asemenea, potrivit Mediafax, sindicaliştii cer o majorare cu 20% a salariilor.

"Vom face uz de lege dacă până la 1 noiembrie nu se rezolvă situaţia, iar maxim până pe 15 noiembrie vom declanşa greva generală, după ce vom parcurge toate etapele legale", a declarat, în data de 19 octombrie, pentru capital.ro, Ion Rădoi.

Dacă angajaţii de la Metrou intră în grevă, cei o jumătate de milion de bucureşteni care circulă în mod frecvent cu metroul vor fi nevoiţi să apeleze la transportul de suprafaţă, a cărui capacitate ar putea fi sufocată.

Pe de altă parte, directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, declara în data de 19 octombrie că negocierea unui nou contract de muncă se poate face numai după aprobarea bugetului şi a fondului de salarii. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

UPDATE: Mulţi, dar câţi?

Liderul sindical Ioan Rădoi a declarat în timpul mitingului de joi că angajaţii Metrorex cer salarii mai mari întrucât productivitatea muncii acestora a crescut cu 30% în 2009 faţă de 2008. Rădoi a facut un apel la solidaritate sindicală şi a menţionat că revendicările angajaţilor pot fi rezolvate numai prin unitatea acestora.

Ion Rădoi a facut un inventar ad-hoc al celor prezenţi la miting, enumerând câteva secţii ale Metrorex, printre care se numără angajaţii de la reparaţii şi depouri, mecanicii de tren, personalul tehnic. Totuşi,  potrivit jandarmilor prezenţi la faţa locului, în prima jumătate de oră de miting s-au adunat mai puţin de 1.000 de persoane. Liderul sindical aşteaptă ca până la urmă sa se adune 2.000 de persoane.

Din faţa Ministerului Transporturilor, angajaţii Metrorex au plecat într-un marş până la Ministerul Finanţelor, fiind totuşi necesar ca acţiunile de protest să se încheie până la ora 13.00.

 

  • Alex Codreanu la 29 octombrie, 16:30 a spus:

    Metrorex este una dintre regiile cu cele mai mari salarii si stimulente. Tot ei sunt nemultumiti?
    In plus, Metrorex nu este regie autonoma? De ce protesteaza baietii la minister?

    • Gabriela la 10 noiembrie, 00:01 a spus:

      Metrorex e companie de stat...

  • numaratorul de oameni la 29 octombrie, 14:05 a spus:

    Bai Andrei, chiar daca tu nu stii cati sunt te asigur ca numarul lor este exact .

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Văzută de pe acoperişul turnului The Economist din St. James Street, presa scrisă seamănă cu Londra...

Deși lucrează cu cifre, statistica este poate cea mai inexactă știință. Asta pentru că, aproape...

Mediul de afaceri din România reproșează de ani buni guvernanților români, indiferent de culoarea...

Managerii “privaţi” din întreprinderile de stat vor încheia contracte de mandat şi vor duce...

Două persoane care vor să converseze, dar nu au multe lucruri în comun ajung, în doar câteva...

Dezbaterile privind sănătatea au generat multe controverse începând cu taxa clawback, în 2011, şi...

powered by Distinct New Media