Actualizat acum 11 minute

  • Curs valutar: EUR4.4662

UPDATE 2: 7 bănci n-au dat credite „Prima Casă” şi vor fi date afară din program

Autor: Marius Guţă Vineri, 09 Octombrie 2009 6 vizualizări 48 comentarii

Guvernul va retrage garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul Prima Casă, sumele urmând să fie redistribuite către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri. „Le vom lua acestor bănci sumele alocate şi le vom redistribui către alte bănci care s-au mişcat mai bine. Sunt trei bănci care nu au acordat niciun euro şi alte patru bănci care

Guvernul va retrage garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul Prima Casă, sumele urmând să fie redistribuite către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri.

„Le vom lua acestor bănci sumele alocate şi le vom redistribui către alte bănci care s-au mişcat mai bine. Sunt trei bănci care nu au acordat niciun euro şi alte patru bănci care au consumat între 0,1 şi 3% din fondurile rezervate”, a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, la finalul discuţiei cu premierul Emil Boc.

Surse oficiale au declarat că pe lista băncilor cu rezultate slabe în acordarea de credite prin programul „Prima Casă” şi cărora le vor fi retrase fondurile se află Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus şi CEC.

4.740 de dosare aprobate

Până în momentul de faţă au fost depuse 5.200 de solicitări de garantare prin programul „Prima Casă”, din care au fost aprobate 4.740, a declarat premierul Emil Boc. Valoarea totală a garanăţiilor acordate de către fondurile de garantare este de 220 milioane de euro din plafonul de 1 miliard de euro alocat acestui program.

48 la sută din dosarele aprobate au vizat cumpărarea apartamentelor cu două camere, majoritatea acestora fiind locuiţe vechi. Cele mai multe din dosarele alocate, respectiv - 34% - sunt din Bucureşti, pe locul al doilea fiind Clujul cu 7,15%, iar pe locul trei Timiş cu 5, 57% a mai spus Boc.

Două bănci au epuizat plafonul alocat

Două dintre cele 19 bănci participante la programul „Prima Casă”, respectiv Banca Transilvania şi ATE Bank, au epuizat plafonul alocat, urmând să li se acorde sume suplimentare, a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare al Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet. 

Cele mai multe dosare de creditare au fost încheiate de BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania şi Volksbank, acestea urmând să beneficieze de fonduri suplimentare.

În ziua următoare va avea loc o realocare a sumelor acordate prin programul „Prima Casă” în valoare de 280 de milioane de euro, aproximativ 100 de milioane de euro fiind destinate exclusiv construirii de locuinţe.

În ceea ce priveşte creditele în lei, Şaramet a declarat că acestea nu prea au căutare, fapt pentru care va discuta cu CEC-ul pentru a redistribui o parte din plafonul alocat.

UPDATE
Gheţea: „Nu concurăm cu băncile care dau credite ipotecare în valută”

Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, a confirmat informaţia şi a declarat că „Fondul de Garantare are dreptul să revizuiască periodic plafoanele, dar nu trebuie să tranformăm acest fapt într-o tragedie”.

Motivul pentru care banca pe care o conduce a dat credite de tip „Prima Casă” mai puţine decât se prognozase iniţial stă, potrivit lui Gheţea, în faptul că „noi avem clienţi în general cu bani mai puţini. Aceştia caută mult până să găsească o casă la un preţ mai convenabil, pe care să o şi cumpere apoi pe credit. În plus, noi preferăm să nu dăm credite în valută celor care au câştigurile în lei. Nu concurăm cu băncile care dau astfel de credite ipotecare în valută”.

De asemenea, Gheţea a afirmat în avanpremieră că „CEC Bank a terminat practic pregătirile la o nouă ofertă de creditare. O să o lansăm săptămâna viitoare. Nu pot să vă dau acum informaţii, dar pot să vă spun că este o ofertă îmbunătăţită”.

UPDATE 2
Banca Transilvania vrea 27 de milioane de euro

Banca Transilvania este una dintre cele două instituţii de credit care au epuizat plafonul acordat de către Fondul de Garantare, motiv pentru care a solicitat majorarea acestui plafon. Potrivit oficialilor băncii, majorarea a fost deja aprobată.

BT a avut repartizată suma de 17 milioane de euro, care a fost deja epuizată, conducerea băncii solicitând încă opt milioane de euro.

„Am solicitat Fondului de Garantare majorarea plafonului până la nivelul de 25 de milioane de euro şi ne gândim să cerem chiar o suplimentare a majorării până la 27 de milioane de euro în contextul în care, în momentul de faţă, deja avem cereri de aproape 25 milioane euro, din care clienţii au tras deja opt milioane de euro”, a dezvăluit pentru capital.ro Gabriela Nistor, directorul de retail al Băncii Transilvania.

UPDATE 3:
Bancpost vrea să îşi menţină plafonul

"Bancpost a primit până în prezent peste 150 de cereri pentru programul Prima Casă, din care 70 de cereri sunt preaprobate, iar numărul lor este in creştere. Dosarele se află în diverse stadii de aprobare şi colectare de documente pentru solicitarea garantării, depunându-se eforturi substanţiale în acest moment pentru a micşora decalajul existent", au declarat pentru capital.ro reprezentanţii băncii.

Aceştia afirmă că întârzierea transmiterii dosarelor a fost determinată de un proces mai lung de stabilire a infrastructurii interne pentru program (proceduri, sisteme). Cele 90 de zile care au expirat au inclus însă şi o perioadă de cel puţin 30 de zile în care convenţia de garantare şi cadrul legislativ au fost discutate şi modificate avand in vedere anumite lipsuri şi riscuri inacceptabile pentru bănci.

"Bancpost se află în plină campanie de publicitate pentru credite ipotecare, deci interesul pentru acest segment de piaţă este cât se poate de evident. Dorinţa băncii este de a continua colaborarea şi de a-şi menţine din plafonul de garantare, sens în care am şi informat FNGCIMM (Fondul de Garantare - n.r.), având în vedere că există clienţi care deja au angajamente privind anumite imobile. În cazul în care ni se refuză plafonul, vom oferi clienţilor produsul standard al băncii sau îi vom direcţiona către alte bănci participante în program, dacă nu îndeplinesc condiţiile noastre de eligibilitate", mai spun reprezentanţii băncii.

  • ion la 11 octombrie, 17:31 a spus:

    http://mareadepresie.blogspot.com/2009/07/prima-casa-nimic-altceva-decat.html.de departe se vede ca e cel mai mincinos de pe acest forum...

  • bula imobiliaru la 10 octombrie, 20:46 a spus:

    CE SE INTAMPLA DACA PRETURILE SCADEAU BRUSC LA 20000 EURO DOUA CAMERE IN BUCURESTI?BANCILE AVEAU MARI PROBLEME CU ACHITAREA RATELOR URIASE FACUTE PE APARTAMENTELE SUPRAEVALUATE DE CATRE POPULATIE.S AR FI INTAMPLAT CA SI IN ALTE STATE UNDE S AU RECURS LA SOLUTII EXTREME RESPECTIV DEMOLARE CASE NOI PTR A MENTINE PRETUL CELOR RAMASE...DAR PIATA SE VA REGLA SINGURA ..STATUL NU VA PUTEA SUSTINE SUS PRETURILE..E PREA SARAC SI DATOR PTR ASTA.

    • De departe la 11 octombrie, 05:34 a spus:

      In ce state si ce banci au demolat casele noi? Nu am auzit si nici nu inteleg rationamentul din spatele ei. Nu vorbim de produse agricole. Bancile care intra in posesia caselor, proces scump de altfel si no vor sa inunde piata cu ele, poate f usor sa le puna la conservare. Ele pot sa recupereze o parte din bani cind piata se schimba, fara a mai vorbi de faptul ca demolare costa destul de mult. Nu am auzit de nici o tara producatoare de petrol sa-l arda ca sa ramina pretul sus!
      Cit priveste o cadere a uni apt la nivelul de 20.000 euro, nu poate sa se produca decit pe fondul unei caderi generale, la nivel de economie nationala, afectind inclusiv veniturile. Cit priveste pe proprietar, renuntarea la propriestate nu este chiar usoara. Nu stiu daca s-a aprobat legea falimentului personal, dar chiar si asa banca intra in posesia casei si lichideaza toate bunurile proprietarului pina la recuperarea sumei imprumutate si a cheltuielilor aferente. Dupa ce tribunalul decide ca falimentul este scuzabil si nu este vorba de unul fraudulos, i se sterg restantele neachitate si are sansa s-o ia de la capat. Procedura este lunga si greoaie. Abia atunci poate sa scoata din palarie 20.000 euro, fiindca nici o banca nu-i v-a acorda un imprumut si sa-si cumpere un nou apartament. Atita timp cit nu exista acesta lege, banca poate sa-i ia apt pe motiv ca nu a prezentat toate proprietatile la lichidare. Asa ca un restantier trebuie sa gindeasca bine daca merita sau nu sa renunte la proprietate!

    • bula imobiliaru la 11 octombrie, 07:52 a spus:

      in america ta narodule.

    • Marius la 11 octombrie, 11:17 a spus:

      Nu-l vezi ca nu stie altceva sa faca decat sa abereze? Auzi ma, sa demoleze casele noi :)))))))))))))))) Am trait s-o aud si pe asta. De unde le scoti bula? It must be really lonely being you!

    • bula imobiliaru la 11 octombrie, 12:28 a spus:

      mai de departe cel mai fraier cred ca esti vreun parlit de imobiliar ce face foamea ..plin de datorii ca un porc mistret de raie si paduchi...si tot grohai ca preturile vor creste.deja incep sa apara analize care spun negru pe alb ca trendul e in jos nu in sus.lasa ma cu copy paste din usa ca parca vad ca stai prin ferentari mai narodule....tu nu stii ,nu ai auzit...noi aia care credem cu tarie ca piata va reveni la normal suntem frustrati...sictir ma prostane

    • De departe la 11 octombrie, 17:09 a spus:

      Am vazut filmele si din pacate pt tine nu mentioneaza nimic despre demolarea lor pt a mentine preturile la nivelul actual. Poti sa te c__i pe engleza ta! Demolarea celor 16 case s-a facut pt faptul ca erau vandalizate si se transformasera in case de droguri pt homeless people, creind un mediu periculos pt locuitorii din jur, fapt care atragea amendarea bancii de catre primarie! Asa ca nu are nimic cu scaderea preturilor exceptind creerul tau hadicapt! http://www.usnews.com/money/blogs/the-home-front/2009/05/05/bank-demolishes-new-homes-instead-of-selling-them. Ce crezi tu despre mine nu schimba cu nimic realitatea, obezule de 108 Kg!

    • bula imobiliaru la 11 octombrie, 17:21 a spus:

      http://www.gandul.info/international/demolarea-caselor-proaspat-construite-solutia-americana-la-criza-imobiliara-4255693.minti cu nerusinare.citeste prostane s poate pretul de 1 dolar pe casa ti spune ceva....eu ma simt bine aa cum sunt,zdrentarosule.nevasta ta ar lasa un prostan ca tine sa mi fie servitoare....asa obez cum sunt

    • De departe la 11 octombrie, 18:16 a spus:

      Eu mint, dar U.S.News and Wold Report? Nu uita ca revista se vinde in intreaga lume! Cine este curios sa vada adevarul poate foarte usor sa acceseze adresa site-ul dat! http://www.usnews.com/money/blogs/the-home-front/2009/05/05/bank-demolishes-new-homes-instead-of-selling-them Tu crezi ca poti sa vinzi castravetii la californieni? Citeste si comentariile! Am mai multa incredere in cele americane decit in cele romanesti, vezi "gindul", unde poate unul ca tine sa lucreze! Adevarul poate sa fie manipulat sau interpretat! Daca zici ca fenomenul este de masa, fiindca ai folosit pluralul cind te-i referit la locurile unde sunt demolate case noi (state), te rog sa vii cu alte cazuri concrete! Numai prin faptul ca ai extrapolat, fara sa ai dovezile necesare, esti un mincinos! O alta calitate pe care ai scos-o in relief! Esti plin de surprize!

    • De departe la 11 octombrie, 18:25 a spus:

      Bula este o adevarata mina de aur in privinta "perlelor". Este la mare concurenta cu Becali si Vanghele! Nici nu-si sau seama Jay Leno sau Letterman ce pierd ca nu intru pe acest site! El crede ca 16 case demolate, influenteaza piata intr-o tara ca USA! Nici maca intr-un tirgusor nu ar avea un impact, dar in cea mai bogata tara din lume! Fara a mai vorbi ca motivul a fost cu totul altul!

    • bula imobiliaru la 11 octombrie, 20:03 a spus:

      si esti falit??meriti ma...ca ai crezut ca toti suntem fraieri.marsh la munca prostane..lasa ne pe noi cu ale noastre.ma tu ne spui ca o sa creasca imobiliarele...bine cumpara tu tot de milionul ala de dolari care ai zis ca l ai.si lasa ne pe noi cu saracia noastra.si aranjeaza ti copii pe viata...dar ma indoiesc ca ai un milion de dolari asa cum sunt sigur ca imobiliarele o sa scada puternic...ca scot eu perle au ba....

    • De departe la 11 octombrie, 20:15 a spus:

      Pretul de $1 nu este nici pe departe o situatie comuna sau dorita. Cind am venit in USA, in anii 80, cu $1 cumparai un bloc, mai lales in Bronx, dar aveai obligatia sa-l renovezi si sa inchiriezi apartamentele. In primul rind tu trebuie sa intelegi ca sunt diferente de mentalitate si demografie. Americanul sta intr-o resedinta in jur de 10 ani, fata de roman, care in probabil sta peste 20. Americanul se duce dupa servici si acolo isi cauta casa, romanul are casa si isi cauta servici in jur! De aceia ai sa gasesti orase mari, vezi Detroit, Philadelphia, etc sau zone intregi, vezi Texas-ul in ani 80 sau Florida astazi, de unde lumea a emigrat. Nereusind sa vinda proprietatile lasate in urma, au renuntat la ele. Primariile, fiindca nu au primit impozitele, care nu sunt mici de fel, au trecut la preluarea lor, fara sa fie o dorinta sau un cistig pt ele. Aceste proprietati au inceput sa se degradeze si sa fie vandalizate, devenind un hazard pt zona respectiva (incendii, droguri, etc). De aceia primariile au ales varianta sa vinda cu un dollar, ca sa se poata face actele, decit sa le demoleze, actiune costisitoare. Din pacate in anumite zone economic nu este rentabil sa reabilitezi aceste constructii si demolarea ramine singura solutie. Nu are nimic cu tinerea pretului sus! Nu am auzit nicaieri ca un proprietar, care nu este nici banca, nici primarie, sa vinda cu $1 pe piata libera, exceptind ca o face unui membru al familiei. Asa ca esti liber sa vii aici si sa cumperi cu $1, cite proprietati vrei! Numai sa-ti vinda! Fiindca daca nu dovedesti ca ai posibilitatea financiara sa reabilitezi proprietatile, ti se arata degetul! De fapt, daca ma gindesc bine, tu nu ai bani nici sa faci actele! Eu ti-am mai spus ca vreau sa scada preturile cit se poate de mult, dar nu vad sa se intimple, cel putin la nivelul actual al economiei. Nimeni nu construieste in pierdere 5-600 euro/mp si sa vinda cu 200/300!. Vezi casele darimate de banca in California, care erau terminate 80% si nimeni nu a mai bagat un cent in ele! Scoateti din cap ideea ca cineva cu buna stiinta o sa intre intr-o afacere din care pierde sigur! A fi o victima a unei imprejurari este cu totul alceva. Aici exemplul nu este mai departe de Romania anilor 2007 -2008. Cei care au construit in acea perioada vor vinde in pierdere pt o perioada de timp! Ti-am mai spus ca nu am $1 milion cash, dar daca adaugi asseturile mele, indiferent de natura lor, trec de el! Am avea, eu si prietenii mei de incredere, pt a vina chilipiruri imobiliare in Romania! In stock market este mult mai usor si fara griji. Cu citeva clicuri de mouse pot sa am miine in banca citeva zeci de mii, pe cind a vinde o proprietate in Romania, imi trebuie multa rabdare si tutun! Ti-am mai spus, sunt mult mai dibace in a minui banii decit tine! Tu esti bun la mincat sarmale! Fiecare cu talentul lui!

    • bula imobiliaru la 11 octombrie, 20:29 a spus:

      poate la vreo toaleta publica ....ca tot vorbeai de bai de 400 000 s...te ai mutat cu fomeia ta acolo??zi ma narodule...ce ti pasa tie de Romania...daca stai in USA?esti vreun filantrop?...ai??eu zic ca esti vreun parlit din vreo garsoniera din Bucuresti....SI CAM FACI FOAMEA....UN AGENT IMOBILIAR ZICEA IN IARNA CA AFACERILE NU LE SUNT AFECTATE...AZI VINDE LEGUME IN PIATA....M AM SATURAT DE MINCIUNILE VOASTRE..PE IMOBILIAR S A ADUNAT TOATA MIZERIA SOCIETATII...EU ZIC CA E VREMEA SA SE CURETE...SI AIA CA TINE CU TUPEU SI PAPAGAL SA SI GASEASCA ALTE SLUJBE.ESTI MINCINOS....NARODULE....

    • Marius la 11 octombrie, 21:06 a spus:

      Clar de tot se poate observa nivelul tau de civilizatie si cultura din comentariul de deasupra...ca tot romanu, atunci cand nu mai are argumente incepe sa improaste cu noroi...Ratatoule, mi-e rusine ca traiesc in aceeasi tara cu tzarani prosti si inculti ca tine!!!

    • bula imobiliara la 11 octombrie, 21:12 a spus:

      sa va platiti ratele la smecheri imobiliari.si mie mie groaza de cei care vor intra in incapacitate de plata...din cauza a niste cocalari imobiliari.cand erau imobiliarele cu profit...jiji era primul...banii mei...banii mei...azi plangeti dupa ajutor de la stat.de ce nu ar lua alte domenii ajutorul????desteptaciune??/daca ti e rusine pleca in america la de departe sa ti ia casa cu un dolar...gozeri imobiliari....sa va dea cel de sus sanatate cat adevar e in vorbele voastre.

    • De departe la 11 octombrie, 21:19 a spus:

      Ca roman, mi se pare normal sa ma intereseze locul unde m-am nascut! Tie, probabil, nu! Eu privesc f interesat posibilitatea de-a ma retrage la pensie in Romania. Cu cei peste $3.000 pensie, cu o casa facuta pe gustul meu, care este cu mult peste medie, chiar pt standardul american, la care se adauga si alte venituri, pot s-a duc ca in sinul lui Avram! Chior, in tara orbilor! M-asi muta in casa care avea baia respectiva, dar sunt constient ca nici macar nu asi putea plati impozitul pe proprietate! Asa ca daca Cel de Sus ma ajuta, poate o sa am una similara in Romania! Ma multumesc si cu atit, daca imi da o sanatate de fier! Cit priveste slujbele, cea pe care o am este mai mult decit buna pt mine, iar dupa ea urmeaza viata de rentier! Nu vad nimic de ris cind este vorba de agentul care acum vinde legume in piata! Omul are o munca cinstita si pt acesta ar trebui sa fie respectat, nu hulit! Ce te-ai face mincaule, daca nu ar fi acesti oameni modesti in piete care sa aduca la un pret civilizat produse atit de indispensabile? Munca nu este o rusine! Ar trebui huliti cei care fura, distrug, stau pe banii statului la pensii de boala imaginare, ciubucarii, treaficantii, etc! Am lucrat la inceput si eu ca picolo, ajutor in biblioteca, in mail room si nu-mi este rusine de aceasta! Avem idei diferite si aici!

    • bula imobiliaru la 11 octombrie, 21:27 a spus:

      ce e maibine ptr o familie tanara?o casa de 500 euro pe mp sau una de 1000 de euro mp...aceelasi tip suprafata sau cartier.serios tu le porti de grija dar ii vrei robi in tara lor?auzi la prostanu ce marinimos e....le vinde cotet la pret de palatca e mai bine ptr o familie sa plateasca ....120000ptr o casa per total cu dobanzi decat 55-60 mii...te ai gandit la copii lor...ca nu au ce face cu banii pe asa vremuri...ca la zdrentele imobiliare le trebuie q7 si x5 pe ratele fraierilor....lasa ma ca fara banii la noi astia multi faceti foamea.

    • De departe la 11 octombrie, 23:32 a spus:

      Nu conteaza ce vrem, ci ce este posibil! Asi fi vrut si eu sa am 2 m inaltime, sa cistig o medalie la Olimpiada, sa am un premiu Nobel, etc. Este problema mea ca nu le am. Am cumparat prima mea proprietate cu bani de la banca cu rate pe 15 ani. Puteam sa iau si pe 30. Era la latitudinea mea. De fapt, este vorba de puterea de-a plati. L-am achitat in mai putin de 10. Am fost sclav? Nu pot sa spun decit ca am muncit si mi-am facut bine calculele! Sistemul actul economic, nu este inventia mea si nici nu sunt in masura sa-l controlez. Cert este ca profitul sta la baza sistemului capitalist! Cui nu-i place sa se mute in Korea de Nord! Eu nu am nimic de vindut si daca asi avea, asi cere la nivelul pietii! Este ceva gresit? Cei care au X5 sau Q7 sau dovedit a fi oameni de afaceri de succes! Poate era preferabil sa aiba RR, dar nu au reusit. Este vina lor! Gindesti ca un adevarat tovaras de lupta! Schimba-l! Iti urez succes!

  • stefan la 10 octombrie, 02:37 a spus:

    Revin cu o informatie. Intre 2001-2009, evolu'ia euribor a fost intre 0,75 si 4,8, dar se observa o perioada mai lunga de 2,5 .Pt mai multe informatii http://www.euribor-rates.eu/euribor-rate-3-months.asp. Oricum, si celelalte dobanzi practicate de banci in euro se calc. tot in functie de euribor, dar in cazul PC clientul poate urmari evolutia ratei, o poate controla, caci contractul este clar si in favoarea sa. Cum se explica un fapt ciudat: Desi euribor a scazut, clientii care au credite in euro platesc cam aceleasi rate(in euro)? Oare, pentru ca bancile au "formule" ascunse, prin care cei care au semnat contractele de creditare au fost deja inselati.

  • stefan la 10 octombrie, 01:43 a spus:

    Am citit comentariile toate pt. ca sunt interesat. Eu sunt in plin proces, caci astept evaluatorul. Platesc pe un ap. de 3 camere, 64 m utili, 75 cu balc, vreo 43000 eyro, in Br, in zona f. buna. Cred ca programul este f. bun, chiar si pe termen lung, caci daca euro va creste peste 5 lei, economia intra in colaps, iar autoritatile, FMI si UE nu vor permite acest lucru. De fapt, BNR este capabila sa tina singura cursul in frau, daca politicienii ar fi macar putin rezonabili(numirea lui Oltean ca viceguvernator mi-a dat insa frisoane). Cat priveste EURIBOR-ul, nu as fi asa panicat. Desi va creste, tot o sa fie mai bun decat creditul in lei. Apoi, cred ca EURIBOR-ul o sa creasca in conditiile unei relansari economice(aici ar trebui sa se pronunte un specialist) si atunci ne vor creste si veniturile, cat sa-mi acopere o rata de 220-300 de euro. Vom vedea. Insa poate vom avea noroc, si din 2015 trecem la euro si atunci altfel vedem lucrurile. Peste 5 ani copilul meu o sa fie clasa I, si pot spune ca viata abia incepe, n-as fi asa prapastios.

    • Marius la 10 octombrie, 08:55 a spus:

      Corect domnule! Macar depindem de economia Europei in ansamblu, nu de cea a Romaniei, unde ROBOR-ul creste si scade dupa cum da Domnul!

  • I. T. la 9 octombrie, 22:21 a spus:


    Stimate Doamne si Domni din Iasi si Piatra Neamt,


    URGENT cautam sa schimbam apartament de 3 camere din Piatra Neamt cu apartament de 2 camere in Iasi.

    Va rugam sa observati din start ca:
    oferim ca recompensa (sulta) o camera de apartament, circa 10 mp
    adica cu alte cuvinte
    desi avem apartament de 3 camere si de circa 70 de mp in Piatra Neamt
    acceptam sa-l schimbam cu un apartament de 2 camere si de minimum 52 mp in Iasi.


    De asemenea, tot din start ne gandim ca schimbul avantajos de apartamente
    este o solutie care nu necesita BANI decat pentru taxe notariale.


    Apartamentul nostru este situat in Zona Garii din Piatra Neamt ('Perla Moldovei'), la circa 150 m de Gara,
    este la etajul 2 in bloc cu 4 etaje, este decomandat,
    are circa 70 mp, are 2 grupuri sanitare,
    sunt mari si spatioase TOATE: sufrageria (livingul), 2 dormitoare, bucataria, baia, holul;
    apoi apartamentul este foarte luminos = cu mult soare TOATA ziua,
    este liber imediat, are balcon inchis si cu priveliste frumoasa spre munte,
    avem si boxa mare de circa 10 mp la demisol etc.


    Pentru apartamentul in Iasi avem PRETENTIILE urmatoare:
    -- sa fie intr-o zona a Iasului de unde sa se poata ajunge USOR
    in zona Universitatii 'Al. I. Cuza', ca de exemplu Zona Pacurari,
    -- sa fie la ETAJUL 1 sau 2 sau 3,
    -- sa fie de minimum 52 mp,
    -- mai conteaza pentru noi foarte mult in ce LOCATIE este,
    ce SUPRAFATA are si ce POZITIE are apartamentul din Iasi ....


    Avem 4 moduri de contact:
    -- Telefon mobil: 0751.929.737 intre orele 09:00 si 21:00 ...
    -- Telefon fix: 0233.787.075 tot intre orele 09:00 si 21:00 ...
    -- ID de Yahoo! Messenger: i_todiroae
    -- E-mail: i_todiroae@yahoo.fr
    (am .fr si nu .com la adresa mea de e-mail)


    Ne gandim ca prin aceasta super oferta URGENTA imobiliara
    -- de schimb avantajos de apartamente --
    sa evitam impreuna, noi cu apartamentul de 3 camere si Dumneavoastra cu apartamentul de 2 camere,
    perioada grea de:
    -- criza imobiliara,
    -- scaderea preturilor la imobiliare (cu pana la 32 %),
    -- blocaj si stagnarea pietii imobiliare,
    -- reducerea numarului tranzactiilor imobiliare (cu aproximativ 35 %),
    -- scaderea valorii tranzactiilor imobiliare (cu aproximativ 7 % din cea de anul trecut),
    -- recesiune economica timp de 1 an,
    -- criza financiara, deci nu sunt bani de cumparat nici apartamente,
    -- somaj chinuitor chinuitor chinuitor etc.



    NU excludem intermediari, agentii imobiliare si
    va rugam pe Dumneavoastra sa spuneti oferta noastre imobiliara URGENTA si la:
    -- rudele Dumneavoastra,
    -- vecini,
    -- colegi,
    -- cunostinte din Iasi etc.


    De asemenea, acceptam variante,
    ca de exemplu VINDEM APARTAMENTUL de 3 camere si de circa 70 mp din Piatra Neamt
    dar sa ne ajunga banii sa ne cumparam in Iasi un apartament cu 2 camere, de minimum 52 mp si cu celelalte pretentii.


    Multumim administratorului site-ului pentru acceptarea ofertei noastre imobiliara URGENTA.

    Sa ne ajute Bunul DUMNEZEU sa facem schimbul de apartamente.

    9 octombrie 2009

  • christop la 9 octombrie, 22:05 a spus:

    de ce BRD-hotii.au rata cea mai mare la PC caci ei au pe langa EURIBOR cel mai mic procent(2,5.......20 ani, 2,7........30ani)+0,1 comision lunar de gestiune. HOTII NU SPUN CA ACEL 0,1 comision lunar de gestiune ii " fura "solicitantului de credit luna de luna ~50 de euro timp de 30 de ani.

    • valentin la 13 octombrie, 10:32 a spus:

      acel comision de gestiune este calculat la soldul creditului deci scade de la luna la luna.

      Daca faci un calcul simplu o sa constati ca 0,1%/luna x 12 luni = 1,2% peste marja fixa de 2,75% pentru creditele pe 30 ani --> marja de 3,95% marja totala fata de 4% cat au alte banci.

      Mai calculeaza, mai analizeaza si s-ar putea sa te razgandesti in ceea ce priveste oferta BRD.

  • Rasvan la 9 octombrie, 18:46 a spus:

    Ia cititi primul articol ce zice FMI despre someri . Citi din aia 300 000 or fi aplicat la prima casa 10% , 20% ...?

    • Rasvan la 9 octombrie, 18:47 a spus:

      Citi din cei ce au aplicat la PC se regasesc in cei 300 000. Scuze

    • Marius la 9 octombrie, 21:17 a spus:

      Hai sa-ti dau cateva motive pentru care sa nu-ti mai faci griji pentru aplicantii la PC:
      1. Foarte serios, cel putin la PC te verifica banca si de purecii care o sa-i ai inainte sa-ti aprobe ceva deci nu cred ca ti-ar da creditul daca ar fi si 1% sanse sa ramai somer la anu
      2. Omu care isi face creditul are buletin, e vaccinat, iar daca e si angajat se presupune ca e in toate facultatile mintale. Daca se arunca la o rata atat de mare, incat nu e sigur ca poate sa o plateasca si peste 10-20 de ani atunci MERITA sa suporte consecintele!
      3. Inainte de a-ti face griji pt astia, gandeste-te la aia care platesc 10-15% dobanda la un credit ipotecar normal!

  • Silviu la 9 octombrie, 18:20 a spus:

    Ce se mai aude cu eliminarea conditiei puse solicitantului de a nu fi in nici un fel proprietar? Exista multe cereri de la persoane care au devenit copropietari in urma unei succesiuni, iar guvernul a promis ca va elimina aceasta nedreptate.

  • DANIELA la 9 octombrie, 18:17 a spus:

    Ce se intampla cu cei care au dosarele depuse la aceste sapte banci care vor fi scoase din program?
    Dupa atatia bani cheltuiti si atatea luni de asteptare,o iau de la capat,sau exista posibilitatea ca dosarele lor sa fie preluate de alte banci?

  • Nicu imobiliar tv la 9 octombrie, 17:09 a spus:

    Domnul Boc ar trebui sa insiste asupra bancilor sa acorde credite firmelor care au ramas cu proiectele nefinalizate si oamenilor care au diferite nevoi.

  • ELENA_imobiliarTV la 9 octombrie, 16:40 a spus:

    Daca domnul Prim-ministru ar mai initia programe ca cel cu 'prima casa',poate va mai inviora putin economia.

  • SORİN imobiliartv la 9 octombrie, 16:29 a spus:

    Am cateva intrebari pentru niste banci
    1.voi in ce tara traiti?
    2.din tara asta nu ati castigat bani?
    3.de ce nu acordati credite din programul prima casa?
    (Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus şi CEC).....

  • Tom la 9 octombrie, 15:27 a spus:

    Sunt minciuni! Majoritatea dosarelor "aprobate" au trecut pur si simplu prin niste maini. Eu am pierdut avansul, banii dati la agentia imobiliara, alte cateva sute de euro pe telefoane si benzina pentru o gramada de drumuri si cam 100 de ore de la servici. Cine imi da banii astia inapoi? Mi-a fost "aprobat" dosarul dupa 3 luni de zile si nici acum nu am vazut o hartie care sa dovedeasca asta (precontractul a expirat cu o luna inainte sa primesc "aprobarea").

    Nemultumitii de "Prima casa": pentruprimacasa@gmail.com

    • alina la 9 octombrie, 15:59 a spus:

      eu am luat dupa 2 luni la banca transilvania. pentru cel ce a pierdut avansul: trebuia sa=ti pui clauza in precontract ca iti vei primi banii in caz de expirare a termenului/neaprobare dosar. eu asa am facut. nu-ti aproba/analizeaza nimeni, nici macar la un credit ipotecar normal intr-o luna. asta se intampla anul trecut. acum banca iti cauta si originile inainte sa-ti dea credit. cel mai avantajos e creditul in euro si nu ron.

    • Marius la 9 octombrie, 16:28 a spus:

      Poate cand ai facut tu antecontract, proprietarul a acceptat, dar sa stii ca mai ales la inceputul acestui program ( pana prin 10 iulie) nu iti accepta nici un proprietar aceasta clauza, si nici tu nu aveai de unde sa stii ca o sa dureze atata. Daca tu te-ai apucat doar in august de Prima Casa, cand lumea stia deja ce si cum, nu-l judeca pe colegul de mai sus! Chiar si din perspectiva proprietarului privita chestia asta tot nu e ok, sa-i tii apartamentul blocat 2-3 luni si sa iti dea si toti banii inapoi, tot tre sa-i lasi ceva omului pentru deranj, kit ca nu i-l cumpara nimeni in timpul ala!

    • Marius la 9 octombrie, 16:32 a spus:

      Sigur proprietarul/a a fost pe o mana cu aia de la banca, astfel incat sa-ti ia banii!

    • Nicu imobiliar tv la 9 octombrie, 16:36 a spus:

      Cel mai bun este creditul in ron,deoarece anul viitor EURO ar putea fi foarte instabil si nu se va sti incotro va merge...

    • Marius la 9 octombrie, 16:42 a spus:

      Prietene, tu faci creditul pana la anu? Sau pe 2 ani? Saaaau pe 15-30 de ani??? Ia vezi tu ca trecem la euro in cativa ani, asa ca nu stiu daca varianta ta ramane in picioare!

    • nicu.imobiliartv la 9 octombrie, 17:12 a spus:

      'Prietene' acum 4 ani am contractat un credit in lei cand euro era 3.5 ron,evolutia cursului euro nu a influentat in nici un fel rata mea,aceasta ramanand aceeasi pana la final,chiar daca acesta a ajuns la 4.2 ron

    • Marius la 9 octombrie, 20:34 a spus:

      Prietene, oricum ar fi, sa platesc minim 12 % dobanda la PC in lei (vezi CEC Bank), fata de 4.5% cat platesc acum la euro tot nu-mi convine, chiar daca la anu ajunge euro 5 lei. Plus ca daca mergeam sa iau in lei imi dadeau maxim jumatate din suma care mi-au dat-o in euro. Plus ca o chestie de genu' trebuie gandita PE TERMEN LUNG...dar noah, ce sa-i faci, asa-i romanu, nu stie sa vada mai mult decat clasicul "la anu' ", de aia au avut succes toate bancile cu toate creditele normale facandu-si publicitate ca in primul an dobanda e mica si fixa...romanul a pus botu', si dupa primul an s-a trezit ca i s-a dublat rata! Vai s-amar!!!

  • laserul la 9 octombrie, 14:20 a spus:

    Boc isi va lua omorul pt. Prima Casa

    • gogu la 9 octombrie, 15:21 a spus:

      plus impozitul forfetar, plus 20 miliarde de la fmi, plus inca 10 de la banci ca sa platim pensii si salarii la bugetari, etc.

    • Marius la 9 octombrie, 16:31 a spus:

      Boc va trai linistit pana la adanci batraneti! Calmati-va oameni buni. Ati vazut voi excroci, tzepari, politicieni sa plateasca pentru ce au facut in tara asta? Ca eu nu, si sunt sigur ca nici n-o sa vad cat o sa traiesc!

    • dani la 9 octombrie, 20:39 a spus:

      daca omul ajuta anumiti oameni de rand,ca si mine,nu e bine.lasa ca este ma-i bine sa da-i prima de casare la masini,decat sa ajuti o familie,cu copii sa-si cumpere o casa(dobanda la credit ipotecar este cu cel putin 8% m-ai mult).sa-i ajute dumnezeu pe cei ce ajuta oamenii de rand,iar pe ceilalti sa -i bata.....

    • dani la 9 octombrie, 20:43 a spus:

      sa-i bata pe ce-i ce vor raul oamenilor de rand,cu salarii de 500-600 Ron.Sa nu poti sa-ti ie-i un apartament...e nasol

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media