Actualizat acum 5 minute

  • Curs valutar: EUR4.4662

Unde sunt dobânzile mici ale lui Isărescu ?!

Autor: Raluca Barbuneanu Vineri, 18 Septembrie 2009 1 vizualizare 38 comentarii

„Când se vor întoarce din vacanţă, românii vor găsi dobânzile ajustate”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR la sfârşitul lui iulie, în cadrul unui seminar organizat de Mediafax. Luna concediilor, august, a trecut de mult. Însă dobânzile se încăpăţânează să rămâna la niveluri ridicate. Şi asta în ciuda celor patru reduceri ale dobâzii de politică monetară practicate de BNR din iulie şi până acum, de la 10,25% la 8,5%. Şi este puţin probabil

„Când se vor întoarce din vacanţă, românii vor găsi dobânzile ajustate”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR la sfârşitul lui iulie, în cadrul unui seminar organizat de Mediafax.

Luna concediilor, august, a trecut de mult. Însă dobânzile se încăpăţânează să rămâna la niveluri ridicate. Şi asta în ciuda celor patru reduceri ale dobâzii de politică monetară practicate de BNR din iulie şi până acum, de la 10,25% la 8,5%.

Şi este puţin probabil ca viitorul apropiat să ne rezerve surprize din partea bănii centrale. Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului băncii centrale, Mugur Isărescu  a declarat că BNR va continua să reducă dobânda de politică monetară, cu un ritm similar celui de până în prezent, nefiind posibilă o accelerare a acestuia în condiţiile actuale, potrivit Mediafax.

Până acum, însă, efectul deciziilor BNR asupra costurilor creditării a fost mai degrabă modic. În prezent, costul anual al creditelor de consum în lei (DAE) variază între 19,2% pe an la BRD şi 42,3% pe an la Cetelem, conform datelor de pe www.conso.ro. Costuri mult peste medie practică şi Unicredit- peste 37,15% pe an sau Citi – peste 36%.

Media DAE la împrumuturile de consum în lei a înregistrat o reducere, dar modică – de doar 1,3 puncte procentuale, faţă de momentul avertismentului lui Isărescu, potrivit conso.ro. Un credit negarantat în moneda naţională costa, în iulie, 23,5% pe an, arată datele BNR, în scădere faţă de 24,7% în iunie.

Însă costurile împrumuturilor sunt încă la un nivel ridicat, faţă de dobânzile efective de dinaintea crizei care au stat sub 18% în perioada august 2007- aprilie 2008. Pe lângă anunţuri de reducere a dobânzilor, au fost bănci –Carpatica şi Piraeus - care au majorat costurile la lei.

Ce credite de consum s-au ieftinit din iulie şi până acum:

-    BRD a redus pe 10 septembrie cu 3 puncte procentuale rata dobânzii la împrumuturile de consum în lei. Noul DAE este de 19,25%
-    Banca Românească a anunţat pe 25 august scăderea ratei interne a dobânzii de la 15,53% la 11,77%, noul DAE fiind de circa 22,5%
-    Bancpost a ieftinit pe 13 august creditul „Imediat” cu aproape 4,5 puncte procentuale. DAE a ajuns la 27,25% pe an
-    Banca Transilvania a anuntat două reduceri ale ratelor interne de câte 0,5 puncte procentuale, prima la 16 iulie, urmată de o nouă ieftinire la 4 august. Noul DAE este de 22,5%
-    BRC a anunţat pe 7 iulie reduceri ale costurilor creditelor de până la 3,25 puncte procentuale. DAE la împrumutul BCR Divers este acum de 26,3%.
-    Unicredit Ţirac Bank a anunţat pe 29 iunie ieftiniri de până la 4,8% la creditele de consum. Noul DAE este de 38,7%.

Calculele au fost făcute pentru un împrumut de nevoi personale de 70.00 de lei, rambursabil în 3 ani.

  • stupidbutcocky la 20 septembrie, 20:20 a spus:

    Isarescu are un rol ingrat, banii ii cheltuie aiurea guvernantii pe timpenii (ridzi, udrea), pe autostrazile foarte scumpe care sint rezultatul coruptiei generalizate, pe directorii de agentii si regii autonome cu salarii de zeci-sute de mii de euro pe an. In afara de modificarea dobinzii de referinta si de a cumpara din cind in cind din piata lei/valuta, BNR nu prea are multe mecanisme de actiune. Hotii trebuie cautati in alta parte, in guvern si in parlament.

  • JocK la 20 septembrie, 13:40 a spus:

    Ce se tot discuta atat de mult de dobanzi, ca oricum am fost jefuiti in propria tara de oameni care ne conduc asemenea lui Isarescu. Tot romanu cauta o dobanda buna anii trecuti cand de fapt pe ei ii rupeau comisioanele care mai de care mai ascunse si vorba cetateanului european "Daca nu sti sa faci nimic te faci parlamentar sau agent imobiliar"

  • Bogdan la 19 septembrie, 18:25 a spus:

    Isarescu este sigurul om capabil din conducerea tarii asteia! Daca nu era el efectele crizei erau mult mai grave. Credeti ca intamplator leul s-a devalorizat asa brusc, fix cand efectele crizei au aparut la noi? A fost o masura pentru a tine banii in Romania,scumpind importurilor, astfel determinand romanii sa consume ce se produce in tara sustinand economia NOASTRA si implicit locurile voastre de munca. Atat cat poate, face si face bine, eu am incredere in el.

    • lasatu secului la 20 septembrie, 00:52 a spus:

      nu rasare soarele cand canta cocosul ci invers mai bostane! dam cu limba nu cu neuronul! e? s-o fi uzat isarescu asta in locul ala de atati adulatori. acu tre sa facem din gagat bici si'nca sa pocneasca! spor...

  • laserul la 19 septembrie, 09:03 a spus:

    dobanzi mici=consum=iar cadere economica=consumam mai mult decat producem, ne indatoram din ce in ce mai mult=tara de tampiti

  • yo la 19 septembrie, 08:04 a spus:

    mugurica n-a precizat dupa care vacanta e vorba :))

  • Open Eye la 18 septembrie, 22:03 a spus:

    Scaderea dobanzii de referinta a Bancii nationale se poate face prin doua moduri:
    1.Tara o duce foarte bine financiar si sunt incasari la bugetul de stat excelente datorita unei economii care duduie.
    2. Imprumuti bani pentru consum: Mergi la FMI, Banca mondiala si la alti binevoitori si iei un credit pe care il dai populatiei ( sau speculatorilor)ca sa traiasca mai bine apoi vezi tu ce faci.
    Daca nu ai banii ci doar ii tiparesti cele doua supape de autoreglare ale economiei capitaliste, SOMAJUL SI INFLATIA vor regla sistemul ( adica somaj excesiv si/sau inflatie excesiva).
    La intrebarea simpla Ce faci financiar daca ai intrat in somaj, raspunsul corect NU ESTE imprumut bani si imi pastrez sau ridic nivelul de trai ci raspunsul corect este :FAC economii si incerc sa nu ma imprumut.


  • Constantin la 18 septembrie, 21:32 a spus:

    Cand am postat odata un comentariu am afirmat ca ISARESCU MUGUR este UN BANDIT SI UN MAFIOT, cineva, foarte politicos dealtfel, mi-a raspuns ca acest OM ESTE DE O MORALITATE DEOSEBITA.
    EU IMI MENTIN PAREREA, iar daca BANDITUL ISARESCU SE SIMTE LEZAT IN ONOAREA SA MA ACTIONEZE IN INSTANTA, IN GERMANIA!
    IL ASTEPT, ca am DOVEZI in a-mi sustine cauza!

  • Alex Codreanu la 18 septembrie, 20:44 a spus:

    Vad, mai jos, tot felul de comentarii legate de Isarescu, desi ce a tinut de el a facut si a facut bine. Dobanda cheie a scazut cu aproape 2%, ceea ce ar fi insemnat o scadere a dobanzilor comerciale cu putin mai mult decat reducerea BNR.
    Cert este ca BNR nu poate interveni asupra dobanzilor comerciale, iar bancile sunt extrem de nesimtite. Si nu inteleg ce i se poate reprosa aici d-lui Isarescu. Toata lumea cauta solutii pentru limitarea discretionarului, cartelurilor, a practicilor nerationale si a nesimtirii, chiar cu riscul unor inadvertente sau exagerari. In momentul in care se va gasi o varianta, cred ca putem fi siguri ca o va aplica si BNR (daca va mai exista, pe vremea aceea, pentru ca - nu-i asa? - trecem la euro).

  • alex.dumitrascu la 18 septembrie, 18:17 a spus:

    Pai n-or fi avut romanii bani sa mearga in vacanta, de aia n-au scazut dobanzile. Ca n-au avut de unde sa se intoarca.
    Si in afara de asta, orice om interesat stie ca daca vrei sa afli cum va fi o chestie, trebuie sa-l asculti pe guvernator si sa crezi contrariul.
    Adica viceversa.
    www.guvernarea.ro

  • cititot9 la 18 septembrie, 17:17 a spus:

    Bancile nu fac decat sa urmeze cu sfintenie practica tututor comerciantilor. Iar comerciantii sunt de obicei speculatori cu acte. Cumpara cat mai ieftin si dau cat mai scump. Eventual, cu costuri minime.
    De ce? Sa poata sa-si permita un grup restrans extravagante. Iahturi, etc...
    In tarile cu sistem slab ele profita mai mult.
    Solutia cu aceste banci este sa le dam banii in avans cat mai repede si sa nu luam altii. Adica, sa evitam creditele... Pe cat se poate. Sa se roage ei de noi sa ne dea...
    Dar cum nivelul general al societatii este destul de scazut e evident ca se vor gasi destui fraieri care sa-si ia mobil in rate la dobanda de 40%. Sau plasme, masini ... In loc sa stranga bani si sa-si ia cu banii jos ei prefera varianta care avantajeaza bancile. Presupun ca se bazeaza pe acelasi principiu pe care se bazeaza un cersetor cand urca intr-un autobuz: din 100 de fraieri cgasesc eu 2,3 mai care sa-mi dea 1 leu. Fac asta de 20 de ori pe zi si am 40-60 lei. Si daca o fac de 30 de ori pe luna am 40x30=1200.

    Costul major al unui credit e dobanda, asa ca daca e platit la termen e o pierdere majora. Orice plata in AVANS aduce pierderi mari bancilor, care nu vor mai incasa dobanda aferenta la urmatoarele rate...

  • Sorin imobiliartv la 18 septembrie, 17:03 a spus:

    Peste tot dobanzile scad,in Romania cand vor scadea? Exista vre un acord cu FMİ in privinta dobanzilor?

    • alex.dumitrascu la 18 septembrie, 18:18 a spus:

      Cu dobanzile n-am auzit, dar stiu ca exista un acord cu FMI ca trebuie musai sa creasca pretul la imobiliare.

    • laserul la 19 septembrie, 09:04 a spus:

      asa e , si mamaliga isi va dubla pretul, iar noi vom deschide o fabrica de submarine la Iasi pe malul marii.

  • bancheru' la 18 septembrie, 13:28 a spus:

    Toata lumea se plange despre bancile care iau pielea de pe ei si cum ar trebui ele si cu Isarescu sa scada dobanzile.
    Si au mare dreptate atunci cand se refera la bancile care au marit dobanzile in ultimele 2-3 luni (cand dobanzile la depozite si dobanda de referinta au scazut) si la acele banci care isi fac reclama cu profituri in crestere si cu bonusurile platite managementului.
    Sa nu uitam insa ca au fost banci care au suferit, banci care in urma crizei au pierderi uriase pe care nu le pot recupera din cresterea dobanzilor.
    Sa nu uitam nici ca sistemul bancar a fost primul care a primit criza care s-a lasat cu taieri substantiale de bonusuri si locuri de munca.
    Dobanda este un indicator economic foarte sensibil. Toata lumea are impresia ca daca cineva vrea... taie 5 procente fara nici o problema. Daca Isarescu taie 5% toata lumea va vrea credite, economia infloreste etc. Dar ii intreb pe cei care se ocupa cu comertul: daca cumperi o marfa cu 10 lei poti sa o vinzi cu 6 lei?

    • ion la 18 septembrie, 14:01 a spus:

      Bancile au avut probleme pentru ca au vrut sa faca profit enorm intr-un timp scurt. Isi merita soarta, ar merita sa dea faliment.

    • stupidbutcocky la 20 septembrie, 20:12 a spus:

      ..pai cind bancile dadeau credit ipotecar 100.000 euro pentru cumpararea unui apartament de max. 50.000 de euro, ce era?

  • horea mihaltan la 18 septembrie, 13:11 a spus:

    care il ia in serios pe Isarescu?

    • ion la 18 septembrie, 13:17 a spus:

      O sa ramai uimit dar sunt extrem de multi romani care il vad pe Isarescu ca fiind salvatorul Romaniei. Minte putina, nu poti sa ai pretentii

  • Sharky la 18 septembrie, 11:45 a spus:

    Dom'le, astia fac bani seriosi, nu va asteptati la acte de caritate. Btw, fiecare cum s-a priceput sa negocieze ... eu am un credit ipotecar cu DAE 5,89% la euro, ceea ce pentru mine este OK, atat timp cat (inca) iau chirie cat e rata lunara.

    Mugurel e penibil, insa problema fundamentala tine de hotii din guvern - datorita deficitului care trebuie acoperit, bancile fac super-bani imprumutand statul roman deci nu trebuie sa se agite sa ne imprumute pe noi - oricum e prea scump !!!

  • Imobiliarix la 18 septembrie, 11:42 a spus:

    Dobanzile mici sunt la el. Va rog insistent sa nu le mai cautati!

  • cetateanul bulversat la 18 septembrie, 10:18 a spus:

    Bancile fac ce vor in Romania sub privirea protectoare paternalista a guyernului. Ridica dobanzile cand vor ei si Te fura pur si simplu cum vor ei. Bancile sunt institutii de practicare a furtului d ela oameni.Guvernul si guvernanti le ling tapile.
    Trist

    • bravo la 18 septembrie, 10:55 a spus:

      bancile fac camatarie legal aprobata si tolerata de Bnr, guvern si alte institutii care ar trebui sa intervina in sprijinul cetateanului . Dece guvernul nu introduce o supraimpozitare pentru dobanzile care depasesc nesimtirea de 9- 10 % pe an (DAE) . Dece pentru ca are nevoie de imprumuturi de la banci , pe care tot fraierul de roman le va plati , cu dobanzi usturatoare . RUSINE !!!

  • Andy la 18 septembrie, 09:52 a spus:

    Sincer sa fiu ieri m-au sunat de la Banca Transilvania si mi-au spus sa trec pe la iei pentru a imi da un nou grafic de rambursare, fiindca dobanda la creditul care il am pt IMM la ei a scazut cu 2 puncte procentuale.E un pas inainte.

    • ion la 18 septembrie, 10:16 a spus:

      BT este singura banca romaneasca cu capital integral privat din cauza asta ti-a scazut dobanda. Sa fi fost la CEC sau eu stiu ce fosta banca romaneasca privatizata si sa vezi acolo servicii de 2 lei si bataie de joc la adresa clientului.

  • Cornelius la 18 septembrie, 09:49 a spus:

    D-l Mugurel Isarescu isi bate joc de noi de aproape 20 de ani.El a dus dolarul de la cca.20 lei in 1990
    la cursurile binecunoscute,care au devalizat majoritatea firmelor romanesti-nu ma refer aici decat la unele.Banca Nationala=Mugurel, a avut un rol important in falimentele bancilor si a fondurilor de investitii,etc. A raspuns ,sau raspunde Mugurel pentru ceva. Cu doua saptamani in urma Banca Centrala a Suediei anunta dobanda de referinta de 0,25%.Mugurel este erou national cu dobanda de 8,5%.
    De fapt ,Mugurel este o marioneta a cercurilor financiare internationale.De aia este de atat de mult timp guvernator.

    • john la 18 septembrie, 11:15 a spus:

      isarescu este cel mai anti-roman personaj cu functie din ultimii 20 de ani. a facut tot ce a putut pentru a distruge economia romaneasca. pai, daca cursul era leu/dolar, era prea scump sa fie cumparate diverse combinate/companii...

  • Florian la 18 septembrie, 09:39 a spus:

    De ce nu spune nimeni despre CEC Bank care a marit nu de mult dobanda la creditele ipotecare ? De ce aceasta liniste suspecta ?

  • calarasi la 18 septembrie, 08:37 a spus:

    Eu am un imprumut la BCR. De cate ori ii intreb pe cei de la banca despre dobanzi, ei ma indruma catre sediul de la Bucuresti. Cei de la sediu ma sfatuiesc sa iau din nou legatura cu sucursala. Totul este o minciuna, dobanzile au ramas la acelasi nivel, dovada fiind ratele mele...

    • patratel la 18 septembrie, 09:33 a spus:

      eu la inceput de an am terminat cu un credit bancar. sincer, nu mai vreau sa am de-a face cu bancile.

    • Vali. la 18 septembrie, 09:43 a spus:

      esti un om extrem de inspirat... daca mai si economisesti si mai si investesti e si mai ok :) Bravo!

    • nenea la 18 septembrie, 10:07 a spus:

      cum este posibil la ipotecar pe perioada maxima sa am peste 10% dobanda? am fost la bcr si cand scade euribor, motiveaza ca e dobanda de referinta a bancii de vina, cand creste euribor, e de vina acest indice. in contract totul este foarte evaziv. pentru explicatii suplimentare PRIVIND CONTRACTUKL, pe care ei l-au facut, mi se da un nr de tel in bucuresti! deci sucursalele de provincie se comporta ca niste ...agenti dezinformati. dobanda bcr ramane ridicata si va creste indiferent de ce spune bnr, pentru ca ei mereu imi spun "iar n-ai sapca"

    • romania la 18 septembrie, 13:37 a spus:

      BCR a scazut dobanzile numai la creditele nou contractate, la cele contractate cu ceva timp in urma creste constant dobanda, ultima crestere fiind luna trecuta cu 1.5 puncte procentuale. Degeaba BNR reduce dobanda de referinta, bancile fac tot ce vort ele.

    • bravo la 18 septembrie, 14:47 a spus:

      eu am avut un leasing la BCR Leasing , in fiecare luna a crescut rata, au inventat comisioane noi and plateam factura la casierie, e jaf la drumu mare . cand am mers sa intreb , de ce se intampla asta te pun sa suni la bucresti , la bucuresti poti sa suni o zi la relatii cu clientii , nu raspunde nimeni . am mers inapoi la leasingul local , mi s-a raspuns ca asa e in romania. Corect dar clientii vor remarca treaba asta , degeaba ne mai aburesc cu reclamele lor pe toate posturile tv . E mare pacat , inainte era considerata cea mai seriosa banca , acuma judecati voi...

    • Selena la 19 septembrie, 17:51 a spus:

      BCR este o banca fara capatai!Nu stiu daca si la alte banci, in contractele de creditare se specifica ca dobanda se stabileste in functie de cea de referinta a BCR. Nici o formula de calcul al dobanzii de referinta, cu atat mai putin indicare acesteia la sediile bancii sau pe site. Dobanda lor de referinta este clar o forma de a jupi piele de pe oameni. Apropo, am un credit ipotecar care, dupa un an de dobanda cu 5.8%, am ajuns la o dobanda de 10.1% pe an. Adik rata aproape ca s-a dublat. Oare este legala aceasta dobanda de referinta?

  • eu la 18 septembrie, 08:03 a spus:

    de ce sa nu declaram? ne place sa vorbim chiar daca ceea ce spunem nu are sustinere!
    costul banilor pentru Romania este foarte mare, la fel si castigurile dorite de cei aflati in joc.
    apreciez blogul lui toni iordache, scrie despre el si in Business Magazine, chiar se pricepe la ceea ce spune , e pe wordpress, recomand
    toni iordache. wordpress. com

  • r2 la 18 septembrie, 07:36 a spus:

    la credite oameni buni, 20% - 30% dobanzi, o nimica toata. indiferent de salariu, cu banii bancii suntem toti bogati si putem sa traim ca in vest.

    • pentru Selena la 19 septembrie, 22:10 a spus:

      BCR - este singura banca care nu mai diminueaza rata dobanzii pentru creditele vechi si care dupa 1 an dobanda fixa a dublat aceasta rata.
      Personalul bancii nu iti poate explica din ce este formata dobanda de referinta si nu ai de ales decat sa-ti platesti ratele ca ai semnat un contract. Poate ar trebui sa ne adresam OPC-ul in ceea ce priveste formula de calcul a dobanzii practicate de BCR. E prea de tot ce fac acestia.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media