Nu mai sunt naiv şi nu cred în oameni providenţiali. Totuşi, m-am bucurat când l-am văzut în fruntea Guvernului pe Mihai Răzvan Ungureanu. L-am cunoscut în urmă cu un an şi mi-a lăsat o impresie foarte bună. Vorbea cu patos despre istorie şi avea opinii argumentate despre rolul statului şi locul diplomatului în noile realităţi geopolitice. Deşi avea un discurs preţios, greoi, de multe ori la graniţa limbajului de lemn, a reuşit să mă convingă. Avea idei, avea explicaţii, găsea soluţii. Fără nicio urmă de îndoială, nu i se potrivea tiparul politicianului dâmboviţean! Ei bine, acum are şansa să demonstreze...
Deocamdată, premierul Ungureanu m-a decepţionat - l-am văzut înotând prin zăpezi, urmând parcă modelul nefericit al fostui prim-ministru. Nu, nu cred că aşa se conduce o ţară aflată în suferinţă! Poate este prea devreme şi iarna mult prea grea, iar Ungureanu mai are nevoie de un pic de timp ca să-şi intre în rol. De fapt, asta sper...
În mod normal, mandatul noului premier este scurt. Chiar dacă Ungureanu va fi prim-ministrul perfect, ceea ce îmi doresc rămâne, în viitorul apropiat, o utopie. Totuşi, el are obligaţia de a arăta că în România se poate. Este suficient să găsească soluţii pentru a creşte nivelul de trai şi pentru a schimba relaţiile cu Europa şi Rusia, este de ajuns să mă facă să sper că soseşte tramvaiul care va duce ţara întreagă spre mult aşteptata bunăstare. De fapt, nu doresc decât un singur lucru: ca vatmanul să nu mai rămână afundat în troiene...





Credeam ca ziaristii de la aceasta publicatie au ceva pregatire economica. In primul rand autorul are nevoie de sfaturile unui planificator financiar. Este absurd sa vrei sa-ti schimbi masina la doi ani si sa-ti platesti casa la zece cand tu nu-ti faci o analiza a situatiei tale financiare. In functie de venituri, cheltuieli, stil de viata, situatie familiala, obiective finaciare, un planificator financiar te poate ajuta sa stabilesti un plan care sa te ajute sa-ti indeplinesti aceste obiective. Daca vrei sa traiesti la pensie bine, trebuie sa incepi sa economisesti bani de cand esti tinar. In Canada sunt acele RRSP(Planuri inregistrate de economisire rentru pensie). Pentru canadieni o mare ingrijorare este faptul ca nu-si vor permite la pensie acelasi stil de viata pe care-l aveau cand lucrau. Pentru asta pun bani deoparte, sau contribuie la planuri de pensii cu firmele la care lucreaza. Putina lume in Canada se bazeaza doar pe pensia de la Guvernul federal.
Daca tot se lauda Capital cu parteneriat cu The Ecomomist, m-as fi asteptat sa citesc articole in care se prezinta astfel de planuri de ecomomisire si beneficiile lor (bani investiti in economie, reduceri de taxe pentu populatie).
Nici in occident nu-si schimba omul mediu masina la doi ani, si-o schimba doar cel din clasa mediu-superioara, cel care in 10 ani isi plateste creditul nu la garsoniera ci la casa cu 3-4 dormitoare in zona buna.
Cel care sta in garsonera isi schimba masina la 8 - 10 ani.
Faceti confuzie intre dorintele/posibilitatile muncitorului obisnuit din vest si cele ale angajatului din clasa mediu-superioara.
Nu te-ai nascut in locul potrivit!
Va doriti nomalitate? Pai in functie de cum votati aveti normalitate. Unii nu invata asta nici dupa 20 de ani.
Draga Ovidiu, pentru aceasta compunere iti dau inca o nota mica.
Ceea ce vrei tu denota ca ai vointa, dar nu este suficient.
Dupa studiul atent al ultimelor analize financiare, visele se spulbera rapid.
Achita-ti creditele daca le ai si pregateste-te de furtuna. Visele erotice cu masini si vacante vor ramane istorie pentru cativa ani buni.
Daca citesti fetele politicienilor vei vedea peste culoarea lor maro-verzuie ca vor trebui sa raspunda (sa dea seama) pentru "raspunderile asumate" iresponsabil, amatorismul deciziilor si lipsa lor patriotism. La fel au crezut si ei ca vor trage in piept poporul roman si se vor distra pe cinste. Dupa fapte urmeaza rasplata.
Ne-au ciuruit, este singurul adevar. De trait, om mai vedea.
trebuie sa fii copil de bani-gata ca sa obtii tot ce-ti doresti. In nici un sistem societal,cel care munceste cinstit nu reuseste asa ceva. UTOPIE!!!!! sau1 la 500000 de mii, ca toti parlamentarii nostrii.
ovidiu draga ,nu ai explicat de ce trebuie sa schimbi masina la 2 ani ( doar daca ai carnet de pitesti ) , dar , vorba vechii reclame : daca vrei , poti . drept dovada , eu schimb in fiecare zi masina . cu nevasta-mea , cu fiica-mea . lasand gluma , desi e comentata negativ aici , eu sustin ideea ca munca adevarata e solutia . absolventul de politehnica ce ia 5 $ pe zi isi merita soarta . ori habar n-are de meserie ori nu i-a taiat ma-sa buricul . exista domenii foarte bine platite dar trebuie sa fii pregatit . un coleg a venit acum din scoala , are 25 ani si primeste deja 5000 euro / luna. exista site-uri cu sute de oferte de joburi care pleaca de la 100E/zi , dar nu pt coconasi care dorm pana la pranz si le ia juma` de zi sa se cafeleasca , etc .
La 25 de ani 5,000 de Euro pe luna? Si pe Pamant cat castiga?
Bun, hai sa traim intr-o societate perfecta, in care ne permitem sa ne schimbam masina o data la 2 ani. Ia sa vedem, cum o schimbam ? In primul rand trebuie sa gasim un cumparator, care trebuie si el sa fie un fericit care isi schimba masina o data la 2 ani. Cel mai bine ar fi sa facem schimb. Nu? Altfel, daca am lua toti masini noi, unde ducem "rablele" ? Lasand ironia la o parte, trebuie sa fii mare magar sa iti iei o masina noua doar pentru 2 ani.
si in occident casele se platesc in 30-40 de ani, asta e sistemul, nu inteleg despre ce normalitate vorbiti.Normalitatea inseamna acumulare dupa principiile lui Warren Buffet, mai ales daca nu te-ai nascut in Qatar...(de fapt abia a 3-a generatie de imigranti primeste cetatenie acolo)
Dan Andronic a introdus cenzura la EVZ !
Păi nu-l mai citi !
Sunt și alte ziare . Și mult mai bune .
mai tata, mai... cam cat ai petrecut pe vremurile de "bun" renume ceausiste?
TE-AI BUCURAT sa vezi un fost activist de partid in fruntea guv.?
uite, ca chiar si tu - ai remarcat ca are (la 44 de ani!!!) un limbaj de LEMN!!!
CINE are asa ceva in RO? DOAR fostii, taticule...
te-a dezamagit DEJA???
pai doar asta stie - sa dezamageasca... sa mearga printre oamenii de rand, sa stranga mainile - SA ARATE EL cat este de PROLETAR!!!
CHIAR crezi ca ALTII nu mai sunt in RO?
mai sunt, dar sunt tinuti DEPARTE de esaloanele ce pot lua decizii spre o viata mai buna a acestui popor
in rest, Catalina are dreptate - ce vrei tu este o utopie!!!
Stiti cu ce rimeaza dorinta ?
Cu neputinta !
???
Toti vrem dar cum procedam ?
Uni fura,alti inseala,uni exploateaza munca prin realizarea de profituri uriase pe baza unor salarii de mizerie si functionarii statului de sus pina jos se bucura e privilegii,
Cine sa munceasca pentru dorintele acestora ?
Nu credeti ca ar fi fost mai corect sa incepeti prin a ne spune si ce ati facut = muncit pina acum pentru a va realiza dorintele ? De ce nu ati reusit ? In urma acestor "experiente" ce v-ati propus pentru viitor ?
As fi mai linistit daca ati comenta si aceste aspecte.
Astptam.
Cam cati Km faci tu anual daca vrei sa-ti schimbi masina tot la doi ani ? Si ala care ti-o cumpara pe-aia veche cine e ? Ce bine ar fi sa ne platim casa in 10 ani ! Tu pe ce lume traiesti, ce s-ar intampla daca asta ar fi normalitate ? Cam ce venit ar trebui sa ai , dela ce varsta ? Solutia la pretentiile tale nu poate fi munca, doar furtul ! Au incercat multi de pe la noi si le-a mers ... Dar nu se lauda in Capital !
Ba se poate ba desteptule! Asta este normalitate, sa poti cumpara o casa din veniturile pe cativa ani, si alea fara sa faci foamea! De cand construirea a 4 pereti, lucru care se face in 3-4 luni necesita chinul de 30 de ani pentru a-i plati?? Sa-ti spun eu de cand: de cand toate plosnitele (stat, banci, organe control, primarii, imobiliari s.a) au conspirat pe nevoia oamenilor de a avea un acoperis. Si ca sa vezi ca nu vorbesc prostii, am cumparat apartament in tara din munca in constructii pe cont propriu afara in 5 ani, teren in 2 si masina luata din somaj! Asta ar fi ceva ce se poate apropia de normalitate!!!!!
Ti-ai luat masina din somaj. Chiar ca esti puturos nene...
Pentru toate dorintele nu este decit un leac,MUNCA.Daca nu ai loc de munca,ti-l creezi tu,daca esti destept.Daca nu este destept,te vaiti ca guvernul nu-ti da.Statul capitalist,nu creeaza locuri de munca.Locurile de munca sunt create de persoane private.
@Costele,
Măi băiatule, scoate-ți dopurile din ureche că acuși o să te sune vre-un ministru să te numească
pe un post de consultant economic și să nu ratezi apelul. Dacă nu chiar prim-ministrul să te pună șef pe economie, la cum găsești tu soluții la toate.
Ia mai explică-ne cum este cu munca, să nu murim portocalii, nu de alta...
Băi Costele ia mai dă-te-n p(_)la mea cu teoriile voastre de c..ă..cat!
TOATE LEPRELE PARVENITE îndeamnă oamenii obișnuiți la muncă?Care muncă luav-aș familiile pe vârful cuțitului?Cu 5 euro pe zi un inginer cu Politehnică?
Sunteți buni de teorii și de lecții de viață sărăciilor ajunși bogați prein escrocherii!
Felicitări Ixulescu pentru obiectivitate și pertinentă!
5 euro/zi? 100 E/luna? Esti nebun? Un inginer de sistem cu politehnica terminata ia din start 1000 E/luna si in 4-5 ani sare de 2000. Bine, cu conditia sa nu fie tuta si sa nu foloseasca un limbaj de cocalar de cartier care a nimerit la Politehnica pentru ca "se intra cu 5".
Sa mori tu,da' locurile de munca din sistemul bugetar de cine sunt create?
Ce vorbesti tu : sa schimbi masina la 2 ani?? Pai iti spun eu aici din Germania ca masina se schimba cel mai repede la 4 ani ..dupa amortizarea ei ..asta se numeste eficienta nu risipa si sa ne aratam ce masini grozave avem! Apoi ca sa ai servicii de sanatate de calitate se plateste obligatoriu o minima asigurare si inca ceva pe deasupra la asigurari private...asa ptr tine aproximativ intre 230-500€...pe persoana dupa varsta si venit...apoi ca sa ai drumuri bune si siguranta platesti o asigurare si impozit pe masina..tot dupa vanii de conducere si calitatea masinii...apoi ca sa ai invatamant si siguranta pe strada ,incredere in institutiile statului platesti impozite locale si la fisc de te rupe ori ca angajat ori ca firma ...nu acei 16% ..apoi pensia se obtine dupa valoarea platita si timpul platit , la fondul de pensii..nu asa ca decide un premier ca unii sunt mai schmecheri ca altii si primesc pensii de mii de € de la 50ani...ptr construirea socialismului si diversiuniilor revolutionare....da si sa nu uit :ca sa platesti o locuinta doar din credit ..in 10 ani...inseama ca intre pretul locuintei, venitul tau si ratele la banca inclusiv dobanda nu exista o corelatie sanatoasa( procentele/ rapotul valorii) . In Ro..exista la aceasta ora sisteme paralele ..nici nu se intalnesc , manipulare in toate formele , discrepantele sunt absurde iar sistemul de impozitare favorizeaza: evaziunea ,coruptia si mai ales accentuarea tot mai mare intre bogati si saraci...analiza politica se face prin sentimente si forme gaunoase ( accentul pe o persoana, exteriorul si forma de exprimare mult mai importanta decit mesajele concrete ) Nu continut de legi si programe pe termen lung in ceea ce priveste rolul Ro .in UE si economic sau resurse ...este o permanenta bombardare cu informatii trunchiate ,isterice si manipulate ..omul simplu efectiv este debusolat si Nu stie ce sa mai creada ..unii sunt ca si sectele ,dependente de circul mediatic subiectiv si dubios al celor ce detin aceste ziare sau televiziuni. Mare greseala afost intrarea in UE a Ro ,Bulgariei si Greciei...restul inca se mai poate salva ..
Florine, vad ca poluezi fiecare articol cu comentariile tale antisemite si fara nicio noima. L-ai copiat pe acesta si sub alt articol. As spune ca se potriveste cu tonul celorlalte comentarii, care sunt in genere la fel de inepte.
Multumesc, Catalina, pentru o nota de normalitate.
Frumoase cuvinte sper sa se materializeze.Eu doresc impozitarea diferentiata a veniturilor si o lege a pensiilor mai buna una pt toti ca nu exista oameni SPECIALI.
pai veniturile sunt deja impozitate diferentiat, cei care declara venituri mai mari datoreaza impozite mai mari, iar cei care isi ascund veniturile nu datoreaza impozite.
impozitul pe avere a fost "omis" pana in prezent in romanica ....