Actualizat acum 4 minute

  • Curs valutar: EUR4.4646

Trenuri noi la metrou într-un an şi jumătate

Autor: Cristina Sbîrn Marţi, 29 Noiembrie 2011 397 vizualizări 0 comentarii

Primul tren nou care va fi achiziţionat de către Metrorex de la spaniolii de la CAF va intra în operare în circa un an şi jumătate. În total vor fi achiziţionate 16 astfel de trenuri pentru care vom achita 97 de milioane de euro fără TVA.

Metrorex a semnat astăzi două contracte în valoare totală de 102 milioane de euro cu spaniolii de la CAF şi canadienii de la Bombardier, care prevăd achiziţia a 16 trenuri noi şi a 16 sisteme de siguranţă şi control, acestea din urmă fiind în valoare de 4,9 milioane de euro.

Finanţarea a fost asigurată printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii, realizat de Ministerul Traspoturilor.


Potrivit directorului general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, metroul bucureştean are în prezent 44 de trenuri Bombardier achiziţionate în ultimii ani şi 60 de trenuri vechi.

Cele 16 trenuri noi achiziţionate care vor intra în operare începând din 2013 vor înlocui o parte din garnitura veche.

Potrivit directorului general al Metrorex, pe lângă cele 16 trenuri compania vrea să achiziţioneze opt trenuri în următorii 1-2 ani pentru ca pe o magistrală să circule trenuri de acelaşi tip.

De asemenea, pe magistrala 5 Drumul Taberei – Eroilor, potrivit contactului de împrumut semnat cu BEI, vor circula 21 de trenuri care vor fi cumpărare prin actualul contract de finanţare şi 30 care vor fi cumpărate pe viitorul contract, care va fi semnat luna viitoare.

Spune-ţi părerea!
  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media