Însă, nici dacă statul ar încasa 500 de milioane de euro din rovinietă nu ar fi de ajuns fără o alocare bugetară în consecinţă, suma reprezentând a zecea parte din necesarul anual de mentenanţă calculat de Ministerul Transporturilor.
16.000 de drumuri naţionale
"Anual, pentru întreţinerea drumului, solicităm câte cinci miliarde euro şi primim doar circa 1,2 - 1,2 miliarde de euro. Asta duce în principal la lipsa întreţinerii drumurilor naţionale", a spus reprezentantul MTI.
La ora actuală, în România avem circa 16.000 de drumuri naţionale, dar mare parte au durata de modernizare expirată, dintr-un total de circa 100.000 de drumuri, pentru reabilitarea întregii reţele fiind necesare circa 200 de miliarde de euro.
MTI vrea să rezolve problema rovinietei prin introducerea unui sistem electronic de monitorizare, care urmează să intre în vigoare de la 1 august, asta dacă MTI rezolvă problema licitaţiei, al cărei rezultat a fost contestat.
Potrivit proiectului, începând cu data de 1 august 2010, nu vor mai fi eliberate roviniete autocolante, tariful de utilizare a drumurilor urmând a fi achitat numai prin intermediul unui sistem informatic.
Acest sistem va face posibilă controlarea în mod automat a tuturor vehiculelor, prin identificarea automată vizuală a numerelor de înmatriculare (numai imaginea din zona numerelor de înmatriculare), înregistrată la momentul tranzitării, poziţia geografică de unde s-a făcut înregistrarea, precum şi controlarea în teren.
CNADNR va putea urmări eşantioane de trafic şi transmite către personalul ce face verificări ordine de lucru prin intermediul unor terminale mobile, privitor la datele de identificare ale vehiculelor de controlat.
În cazul controalelor în teren, acest sistem este util pentru conducătorii auto, pentru că nu vor mai fi oprite şi controlate toate vehiculele în scopul verificării achitării tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale. Vor fi oprite numai acele vehicule pentru care există suspiciunea că deţinătorii nu au achitat acest tarif.
Începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe reţeaua de drumuri naţionale din România, consemnându-se aceasta în procesul - verbal de constatare a contravenţiei.
Licitaţia a fost atribuită consorţiului Novensys - UTI, cu a treia ofertă ca sumă din cele patru oferte, iar consorţiul Romstrade - Vector - Intel a anunţat că va contesta decizia comisiei de licitaţie, fiind primii clasaţi ca ofertă.
SURSA: Agerpres










acum sa te vad traitorule pe malul lacului cum comentezi asta ja.vra far tara! apatridule!
Centura Sibiului, în aer. Lucrările bat pasul pe loc
Autor: Traian Deleanu
Viitoarea centură a Sibiului ar putea rămâne la stadiul de şantier, după opt ani de lucrări. Autorităţile riscă să returneze o parte din banii europeni.
Șoseaua s-a surpat din cauza lipsei lucrărilor de întreținereSursa: Traian Deleanu
Motivul: neefectuarea lucrărilor suplimentare la tronsonul întâi, lung de 14,8 km, lucrări în valoare de 3 milioane de euro.
După ce, în 2007, actualul ministru al transporturilor, Radu Berceanu, a reziliat contractul cu foştii constructori de la Todini, porţiunile executate, dar nefinalizate sau conservate, s-au prăbuşit efectiv din cauza condiţiilor meteo şi a faptului că şantierul a fost închis.
Şatierul bate pasul pe loc
ia d-aci gu.noiule si plateste tu rovineta nesimtitule!
Lucrările la centură au fost reluate în toamna anului 2008 de consorţiul Max Boegl şi Geiger, desemnat în urma unei licitaţii, însă în caietul de sarcini nu se făcea nicio referire la lucrările de reabilitare a tronsonului construit de Todini.
Mai mult, deşi în ultimele şase luni au existat numeroase discuţii între oficialii de la Transporturi şi constructor, nu s-a ajuns la niciun acord privind lucrările de reparare, ce ar dura aproximativ cinci luni.
Referitor la motivele pentru care s-a ajuns la această situaţie, oficialii statului susţin că vinovat e constructorul deoarece a venit târziu cu un proiect acceptabil.
"Acest proiect trebuie aprobat şi de un consiliul tehnic din care fac parte experţi. Sper ca în următoarele două săptămâni să fie semnat acest act adiţional, ştiu că s-a discutat şi zilele trecute. Într-adevăr, termenul e foarte strâns", ne-a declarat Adrian Ionescu, directorul Direcției Transporturi din cadrul Ministerul Transporturilor.
Dorina Tiron, CNADNR: "Credeţi că eu ştiu tot?"
Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Dorina Tiron, s-a ferit să comenteze situaţia.
"Sunt 1.000 de acte adiţionale pe care trebuie să le semnez, credeţi că eu ştiu tot? Când o să-l am în faţă, o să văd ce e de făcut. Acum, nu ştiu despre ce e vorba, întreabă-mă în scris", ne-a răspuns Dorina Tiron.
Dacă cele două părţi nu ajung la înţelegere cât mai repede, centura nu va fi finalizată până la sfârşitul anului, iar statul român riscă să fie nevoit să returneze fondurile necheltuite din finanţarea ISPA, care asigură 75% din valoarea totală a lucrărilor (aproximativ 60 de milioane de euro). Asta pentru că programul ISPA se încheie în luna decembrie.
"Sper ca în următoarele două săptămâni să fie semnat acest act adiţional.“
ADRIAN IONESCU, secretar de stat
Statul a plătit 40% din autostrada Cernavodă-Constanța. S-au construit zero km
Acasă ● Actualitate
Statul a plătit 40% din autostrada Cernavodă-Constanța. S-au construit zero km
Pe ultimele două tronsoane ale Autostrăzii Soarelui, respectiv Cernavodă-Medgidia, Medgidia-Constanţa, lucrările bat pasul pe loc. Motivul: nu sunt bani pentru lucrări. Ce nu spune nimeni este faptul că s-au plătit 38% din banii necesari pentru finalizarea lucrărilor, dar de construit nu s-a construit nici un kilometru de autostradă.
Autostrada Soarelui pare să fi venit din balada Meșterului Manole. Se lucrează la ea de 20 de ani, dar până la finalizarea ei mai este drum lung. Practic, de la darea în folosinţă din luna mai a anului 2007 a tronsonului Drajna - Feteşti, cu o lungime de 36,8 kilometri, lucrările au intrat parcă în conservare. "Valoarea proiectului Cernavodă-Constanța se ridică la peste 400 de milioane de euro, din care circa 70,8 milioane de euro sunt fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană. Autostrada Cernavodă-Constanța, împărțită în două tronsoane, Cernavodă-Medgidia și Medgidia-Constanța, urmează să fie finalizată la 1 mai 2011", declara în luna iulie 2009 ministrul Radu Berceanu. La un an distanţă, şoferii nu văd ceva concret, iar sezonul estival a venit cu tradiţionalele blocaje în trafic.
Potrivit contractelor de proiectare *i execuţie a lucrărilor aferente celor două tronsoane de autostradă, termenul de finalizare ar fi trebuit să fie luna mai 2011, dar dacă va fi finalul anului 2012 va fi foarte bine. Asta pentru că nici acest ultim termen nu este sigur. Tronsonul Cernavodă-Medgidia va fi realizat de firma Colas SA, va avea o lungime de 19,2 km şi va costa 224 de milioane de euro. Pe tronsonul Medgidia-Constanţa, cu o lungime de 31,8 km kilometri, lucrează JV Astaldi & Max Böegl. Valoarea contractului cu consorţiul italiano-german este de 211 milioane de euro, iar fondurile pentru execuţie provin de la BEI.
Surse autorizate susțin că până în prezent statul român a plătit 38% din valoarea celor două tronsoane de autostradă, dar parcă banii au intrat în pământ, constructorii așteptând alți bani, cu toate că nu au finalizat nici măcar un kilometru de autostradă. Situația este cunoscută de Radu Berceanu, dar acesta nu pare deranjat de faptul că lucrările la cele două tronsoane de autostradă au întârzieri de peste un an. Singurul oficial care a părut deranjat de situația lucrărilor de pe Autostrada Soarelui a fost Adrian Ionescu, director CNADNR. Acesta, susțin sursele, ar fi cerut companiilor să accelereze lucrul, ținând cont de banii primiți, numai că, după ce a primit o muștruluială de la Radu Berceanu, omul a bătut în retragere.
Reamintim că primul tronson din Autostrada Soarelui, respectiv Feteşti-Cernavodă, a fost construit înainte de 1989. După Revoluţie, timp de zece ani, lucrările au fost suspendate din lipsa banilor. Lucrările au fost reluate în 1999, finanţarea fiind asigurată de Banca Europeană de Investiţii (BEI). Astfel, sectoarele Bucureşti-Fundulea, de 26,5 kilometri, şi Fundulea-Lehliu, de 29,2 kilometri, au fost date în folosinţă la 4 iunie 2004. Întreruperea lucrărilor a dus şi la creşterea costurilor totale ale tronsoanelor de autostradă. Tronsonul Bucureşti-Fundulea a ajuns să coste 57,3 milioane euro faţă de 40 de milioane de euro, iar tronsonul Fundulea-Lehliu s-a scumpit de la 68 de milioane de euro la 87 milioane euro.
Lucrările la al treilea tronson, Lehliu-Drajna, au fost încheiate la 16 noiembrie 2004, cei 42 de kilometri de autostradă necesitând o investiţie dublă faţă de valoarea iniţială a contractului, ajungând la 93,7 milioane de euro faţă de cele 48 milioane de euro trecute în contract. Sectorul de autostradă Drajna-Cernavodă a fost împărţit în două tronsoane, respectiv Drajna-Feteşti şi Feteşti-Cernavodă. Finanţarea a fost asigurată de ISPA în proporţie de 75%, iar de la bugetul de stat s-a asigurat 25% din sumă. Valoarea totală a lucrărilor a fost de circa 110 milioane de euro. Tronsonul Feteşti-Cernavodă a fost dat în folosinţă în iunie 2006, iar cel dintre Drajna şi Feteşti, în mai 2007.
nu trebuie gindit cit platim ... trebuie gindit daca platim mai mult si toti acesti bani se vor duce pe niste drumuri fara gropi si nu in buzunerele acestor barosani care au influenta .... a platii toti care circulam este normal, dar cum in tara noastra legea este doar pentru cei fara influenta nu prea vad cind toti vom platii.... a platii ca mergi pe autostrada este normal ... dar intii trebuie sa avem o autostrada ( adica cel putin trei benzi pe sen din care una de mare viteza> de 140km/h ... ca doar suntem in europa)
Sunteti toti indusi in eroare. Taxa de drum din romania nu exista nicaieri in alta tara. Exista taxa de autostrada. Daca nu vrei s-o platesti ai alternativa sa circuli pe drumuri nazionale pe care fiecare vehicul le suporta din impozitul auto si accize din combustibil.
Deci aceasta taxa trebuie eeliminata.Statul va incaseaza din accize , impozit auto , tva , si taxa de drum. Astea sunt biruri cu japca si nu impozite pentru cetateni.
E foarte adevarat ca drumurile sunt proaste, insa taxele sunt ridicol de mici. Mai ales pentru camioane si masini grele, care strica cel mai mult strazile. Camioanele de contructii sunt campioane la stricat strazi, merg supraincarcate si ARRul nu le face nimic, doar le ia spaga.
Autoturismele nu strica strazile insa taxa de drum e ridicol de mica (0,1 Euro/zi). Romani, tipati ca nu aveti drumuri insa nu vreti sa platiti? Hai sa facem invers: sa platim 2-3 ani mai mult si sa vedem rezultatele. In Italia nu comenteaza nimeni cand plateste 5 euro/100 km, aici toata lumea tipa ca merge gratis 140 km pe A2, nu vrea sa plateasca nici rovinieta, ( 0,1 euro/zi). Si atunci ce strazi vreti? Va meritati soarta, vreti totul gratis, eventual si motorina.
hai sa-ti luam tie gitul portocaliu ciumat ce esti ca sa nu mai traiesti tu bine din banii nostri! si tie si la tot neamul tau de banditi. si sa vezi atunci ce autostrazi o sa avem. !
esti atat de sarac si bolnav incat nu merita sa iti raspund. Pt. linistea ta, eu locuiesc pe malul unui lac pe care tu poate o sa-l vezi vre-odata la tv, unde oamenii isi platesc in fiecare zi taxa de autostrada si in nici un caz nu traiesc din banii tai sau ai celor pe care tu i-ai votat iar acum ti-ai dat seama ca te-au prostit. Nu te-au prostit ei, asa esti tu facut, macar atat sa intelegi.
atunci taci din gura! toata infrastructura italiei este facuta de americani! cu banii lor! de planul marshall ai auzit corectule? noi,romanii adevarati care ne ducem zilele aici in romania jefuita de 20 de ani de clasa ****-si restul de scecuristo-comunis Georgeti,platim cit voi **** de transfugi din italia si de aiurea v-ati pune latul de git de v-ar lua guvernul tarii unde parazitati ,sumele de bani pe toate produsele si serviciile cu salariul si cu pensiile si cu nivelul nostru de trai. asa ca **** ,botul inchis pina nu-ti amintesc ca ai si neam si ca cineva te-a **** aici in romania romanilor de sine statatori!!!!!
esti un bou daca gandesti asa ,uitate la salarii si tu chiar crezi ca daca am plati rovigneta marita de 100 ori am avea drumuri mai bune ?
ptr ca statul e dobitoc si nu introduce rovignieta de 2 zile de 0.5E ptr autoturisme! multi ar cumpara ,mai ales cand e sa iasa in weekend undeva.ca nu prea iti convine sa iei pe 7 zile ca sa iesi in weekend din oras.si atunci da sa inceapa controale la sange!
nea' Jiji, unde ai mai vazut tu in Europa taxa de 0,5 euro ? iti spun eu unde: cand intrii la WC la benzinarie sau pe autostrada ! tu vrei sa te plimbi cu 0,5 euro tot weekendul. Muhahahahaha Precis esti bugetar si te-ai invatat toata viata cu pomeni.
N-am nimic impotriva, sa fie pe 1 zi 3 euro, pe 7 zile 7 euro s.a.m.d, poate mai incaseaza CNADNR niste bani sa repare din strazi. Toti romanii vor sa plateasca cat mai putin dar tipa ca nu au strazi bune. Cand mergeti in europa nu tipa nimeni ca plateste 5 euro/100 km taxa.
Tu te crezi in italia pai daca dau 3 euro pe zi mai bine ma plimb cu transportul public!??! nu-i asa?
Eu cred ca 1euro/zi ar fi suficient+TVA = 10,10 RON pe 2 zile. Daca ar fi atat cred ca as fi de acord.iar camionul de 10t sa palteasca 10euro/zi
=> 300euro/luna mi se pare rezonabil. Bineinteles peste 5 ani daca salariul minim depaseste 1200RON sunt de acord sa se dubleze si taxa de drum.
Pai dai 2,5 euro pe pachetul de tigari/zi fara sa clipesti, cand iesi la carciuma sau pe tersasa lasi minim 2,5 euro spaga, insa pentru siguranta ta si a familiei, pentru repararea strazior si poate vre-un km de autostrada nu vrei sa dai nimic ? Cand iesi din tara si intrii pe autostrada platesti fara sa clipesti. In Ro de ce nu vrea nimeni sa plateasca ? Faptul ca banii se duc in diverse buzunare e alta problema. De ce nu faceti greva soferilor sa stiti ce se face cu banii din rovinieta iar cineva sa raspunda cu capul pt. bani ? Dar daca nu plateste nimeni si toti se vaita ca nu au strazi discutia asta e non-sens?
George stai jos baiete ca esti pennibil!
Macar mai au un pic de obraz. In Bihor drumurile din administrarea CNADNR au ajuns intr-o stare mai proasta decat drumurile judetene, ar fi o obraznicie din partea lor sa initieze controale pe aceste drumuri atat timp cat pagubele produse masinilor sunt mai mari decat valoarea taxelor ce ar putea fi incasata. Si prin stare proasta sa nu intelegeti ca din loc in loc sunt gropi. Pe DN76 sunt portiuni unde asfaltul este ciuruit, fara alternative de ocolire. Pe DN79 daca mergi ai senzatia ca esti intr-o barca din cauza denivelaturilor si ondulatiilor drumului, drum care teoretic este in reabilitare totala. DN191 la fel ca si precedentul. DN 1 o sosea facuta de profesionisti in anii 90 va ajunge in randul celor prezentate anterior. Pentru ca in Romania nu se intelege ca stratul din sosea denumita strat de uzura trebuie refacuta in intregime dupa cativa ani de exploatare si nu peticit asa cum se practica pentru a "fura" cat mai mult din banii nostri. DN1 pentru ca nu este intretinut cum trebuie a inceput sa fie afectat in straturile inferioare si in curand se va deterioara iremediabil. Si atunci vom avea bani pentru reparatii?
Dupa ce ca nu avem o autostrada cum trebuie dupa ce ca suntem o tara infecta platim taxa de autostrada taxa de statiune pentru ce sa platim si la rovinieta mai mult daca nu avem sosele corespunzatoare _ de ce mai se platesc acize in benzina si motorina de ce se platesc 4-5 taxe degeaba daca nu avem sosele. Sunt de acord s aplatesc si mai mult dar sa am autostrazi sosele marcate corespunzator si parcari!!!! Recomand celui care a scris acest articol sa faca un drum pina in Germania dus intors sa vada ce este aia sosea acolo pina si Unguri se pisa p enoi la capitolul asta.
Taxele le platim la zi. In 3 ani avem doua parbrize lovite pe drumurile asa zise nationale. Nu ar merita nici un ban dat pentru simpaticele noastre drumuri.
nu statul ia bani din jafineta ci basescu-boc care traiesc bine! in pretul litrului de combustibil 85% sunt taxe si impozite!!! de acolo s.ug bine portocaliiii pina nu mai pot si gropanele si prapastiile infloresc in carosabil in toata romania. plus ca taxescu s-a esprimat clar: romania nu are nevoie de autostrazi"! asta sa comentati si nu cum sa-i imbogatim pe cei care formeaza tagma jefuitorilor!
ai dreptate prietene. taxa de drum o platim in pretul combustibilului. 50 % din pretu ce il platim la casa .. is taxe. rovineta este ceva suplimentar ce ar avea sens daca am avea o retea de autostrazi. cine ia amenda pentru ca nu are rovineta poate da in judecata institutia ce l-a amendat. Ar fi interesant de stiut cate procese a castigat statul in cazuri de genu asta. anticipez .. ZERO
iata un exemplu: http://www.youtube.com/watch?v=pTa3uf3TBuY
Ar trebui schimbat modul de actiune a controlului. As propune ca controale efectuate de RAR sau Drumuri sa fie efectuate de colegii dintr-un judet invecinat. La intrarea in Portul Agigea sunt oprite numai camioanele inmatriculate in alte judete . Cei din CT ocolesc punctul de control pe un drom ocolitor la 30 metrii de locul unde se efectuiaza controlul , iar cei de RAR si Drumuri se fac ca nu-i vad. cad in plasa numai cei din alte judete.
Noi astia cumintzii oricum platim taxa asta de drum...dar problema este ca desi o platim tot ne farmam bucsele,anvelopele,arcurile si ce o mai fi in ele pt ca se fac foarte prost reparatiile...
Macar strazile noi daca s-ar face ca lumea...alea din banii europeni....dar se pare ca portocalii,galbenii si rosii totzi papa la fel!!!!
Fac licitazii oneroase si receptzii cu iz de baclava si sugiuc!Ies niste strazi ca mama lor care in max un an is iar pline de gropi!Clientela politica e lege!
De ce se poate in Austria,chiar Polonia care e mai la nord,sau Cehia?Ca e cam aceeasi vreme ca la noi!Nu mai vorbim de Germania,unde sant regiuni cu probleme de clima mai grave decat la noi!
Statul roman...sa ceara mai mult in momentul in care va face mai mult pentru infrastructura tarii...pentru ce sa platim rovigneta, pentru drumurile pline gropi...ca sa nu mai vorbim ca toate potecile le-au facut drumuri nationale sa ciupeasca mai mult...asta e STATUL ROMAN...baga mana in buzunarul cetatenilor...si nu da nimic la schimb...
guvernul care este tagma jefuitorilor ia acesti bani. statul esti tu,eu ,astia carora guvernul mafiot si hot ne i a 25% din salarii si 15% din pensii!
cred ca i-am depasit de mult pe nemti daca avem 100 000 de drumuri in tara din care 16 000 sunt nationale (adica tranziteaza cel putin 2 judete) . Daca am lua o medie de doar 10 km lungime pentru fiecare drum , am avea 1 milion de kilometri de drumuri , iar daca drumurile nationale ar avea o lungime medie de doar 50 de kilometri ar fi 800 000 km de drumuri nationale , fara sa mai punem la socoteala cele europene . Cred ca avem prea multe drumuri in Romania . Asta daca nu cumva domnul (sau doamna ) jurnalist a omis sa scrie "kilometri de..." drumuri sau drumuri nationale .
Putina atentie , va rog .
500 milioane nu le-ar ajunge cred sa intretina nici macar actualele autostrazi daca se pot numi asa. Avand in vedere ce sume se cer pentru autostrazile noi si la ce furt exista, eu zic de 10 ori taxa ca sa se si poata fura si sa se reasfalteze acelasi loc de 10 ori desi nu era nevoie.