Actualizat acum 56 minute

  • Curs valutar: EUR4.4646

Specialiştii în energie, ţinta head-hunterilor în 2012

Autor: Capital.ro Joi, 23 Februarie 2012 871 vizualizări 1 comentariu

Specialiştii şi managerii cu experienţă în domeniul energetic vor fi extrem de căutaţi în 2012, iar piaţa de recrutare pentru aceştia va avea o creştere de circa 10%, faţă de anul trecut, a declarat joi, pentru AGERPRES, Ionuţ Balintoni, managing partner la Qualia, companie românească de executive search.

'Chiar dacă este greu de făcut o estimare pentru cererea în 2012 de specialişti şi manageri în zona energiei, eu aş merge spre partea de sus. Dacă toată piaţa va avea o majorare - potrivit aprecierii noastre - de 6 - 10%, pe zona de energie anticipez o cerere în creştere, de aproximativ 10%, în comparaţie cu 2011', a afirmat Ionuţ Balintoni.

În opinia sa, în 2012, cea mai mare cerere de specialişti va fi 'pe zona de IT outsourcing, ca şi anul trecut, fiind asociată cu politicile anticriză ale companiilor, nu ale statului'.

Importante investiţii în energie, mai ales în sursele regenerabile, sunt frânate, potrivit reprezentantului Qualia, de 'neclarităţi legislative'.

'Energia este un domeniu unde, în România, se pot face foarte multe lucruri. În momentul de faţă, nu se fac atâtea lucruri câte s-ar dori, este o diferenţă destul de mare între aşteptările companiilor din zona de energie şi ceea ce se întâmplă în mod real. Când vom avea un cadru legislativ mai clar, care să ofere certitudini pe termen lung, pentru că aici vorbim despre investiţii care se recuperează în zeci de ani, iar investitorii vor avea curaj să vină cu bani, în mod sigur, cererea de specialişti va exploda', a spus Ionuţ Balintoni.


Întrebat la ce anume se referă 'aşteptările companiilor din zona de energie', reprezentantul Qualia s-a referit la certificatele verzi.

'În general, lucrurile sunt cunoscute. Dacă ar fi să mă refer doar la un singur aspect pe care-l consider important, acesta ar fi certificatele verzi. Un investitor s-ar implica în partea de tehnologie pentru energiile regenerabile dacă s-ar modifica regimul certificatelor verzi. În momentul de faţă, acestea nu oferă o perspectivă foarte clară pe termen lung. Oferă un stimulent foarte mare pe termen scurt, dar întrebarea este cine va mai cumpăra, peste 20 de ani, aceste certificate verzi, va fi o piaţă pentru ele? Răspunsul nu este clar şi atunci investitorii au o reticenţă în a intra', a subliniat Ionuţ Balintoni.

Acesta a adăugat că, în alte ţări, stimulentul financiar este mai mic şi constant în timp.

'Este o sumă în euro care rămâne aceeaşi şi peste 20 de ani, pe când la noi, pe termen lung se poate ajunge la situaţia când piaţa este blocată, investitorii deţin certificate verzi care, teoretic, valorează foarte mult, dar pe care nu le mai cumpără nimeni', a explicat reprezentantului Qualia.

Joi, Medien Conferences a organizat un seminar având ca temă recrutarea online şi offline unde au fost abordate tehnici inovative în domeniu şi instrumente specifice de lucru. Prezentările au fost susţinute de manageri de resurse umane, experţi în recrutare, consultanţi şi head hunters.

  • Calatorul la 23 februarie, 21:37 a spus:

    In primul rand ar trebui sa stii care este modul de lucru cu CV si apoi sa mai scrii asemenea articole, si fara CV s-a construit parcuri eoliene.

    • Loki la 29 februarie, 16:38 a spus:

      Desigur, s-au construit. Puteau sa constuiasca si replici ale Columnei lui Traian in toata Dobrogea, daca aveau autorizatii de constructie. Chiar si Ilie Alexandru si-a construit propria lui ferma din Dallas, si nu a avut nevoie de CV.

      Cate parcuri eoliene sunt conectate la retea? Cate au fost cumparate de investitori? Cate sunt in faza de proiect fata de cate s-au construit? Cate stau in aer si astepta sa se intample ceva ca sa fie conectate la retea? De ce a dat in judecata Eolica Dobrogea pe cei de la Transelectrica? Sunt multe intrebari la care raspusurile ar putea fi interesante.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media