Sistemele integrate, de evitat
Deşi multe dintre firmele de profil vă vor prezenta programe integrate de resurse umane, este puţin probabil ca un asftel de furnizor să fie specializat pe toate funcţiile de HR (recrutare, payroll, programul de lucru, evaluarea personalului etc.). Informaţi-vă, aşadar, care este domeniul de specialitate al fiecărei firme în parte şi achiziţionaţi, în consecinţă, mai multe programe. Dezavantajul acestei strategii este că, avånd în vedere complexitatea fiecărui software în parte, omul de HR va trebui să devină specialist şi în IT, iar adaptarea la toate programele îi va ocupa mai mult timp decåt se aşepta iniţial. Totuşi, de curånd a apărut HRXML, un consorţiu la care au aderat cei mai mari furnizori de software HR din lume - Oracle, SAP, Taleo şi Lawson - şi al cărui obiectiv este ca, indiferent de interfaţa unui astfel de program, el să îndeplinească 40 de funcţii considerate esenţiale în resurse umane. Astfel, chiar dacă aţi implementat cinci programe de la cinci furnizori diferiţi, atåta timp cåt aceştia sunt parte din HRXML, ele vor fi coerente şi vă vor economisi din timpul pierdut altfel.
În cazul marilor corporaţii, cele mai răspåndite programe de resurse umane şi ERP (gestionarea resurselor întreprinderii) sunt cele legate strict de factorii financiari şi operaţionali, iar principalii jucători de pe această piaţă sunt Oracle, SAP şi, în mai mică măsură, Microsoft. Un raport al portalului de specialitate hrzone.com critică fidelitatea marilor companii pentru acest tip de softuri. „Greşeala lor este că optează pentru aceste sisteme de proporţii gigantice, a căror implementare durează pånă la doi ani, timp în care, ca urmare a mersului rapid al tehnologiei şi al economiei, pe ansamblu, apar noi versiuni mult mai performante şi mai simple“, se precizează în studiu.
Pe piaţa autohtonă, cele mai cunoscute companii de profil sunt TotalSoft, KeySoft şi Sincron HR.
400 de companii-client are TotalSoft pentru aplicaţia integrată Charisma HR. Printre aceştia, BRD, Carrefour, UniCredit, Loteria Romånă şi Orange





Nici un mesaj postat până acum