Sf. Scaun, o multinaţională ameninţată de faliment

Şi administraţia publică „civilă“ a statului Vatican, care este un organism separat, a înregistrat rezultate dezamăgitoare. Cu toate că a avut un excedent bugetar în ultimii doi ani fiscali, acesta a scăzut de peste trei ori în 2007 faţă de anul precedent - de la 21,8 milioane de euro la doar 6,7 milioane, în condiţiile în care numărul turiştilor care au vizitat în 2007 teritoriul micului stat a crescut faţă de anul precedent, pånă la 4,3 milioane de persoane. (Raportul Vaticanului nu menţionează şi cifrele absolute aferente anului 2006.) Printre ameninţările pe care le aduce 2009 pentru Vatican se numără instabilitatea cursului euro/dolar, posibilitatea scăderii contribuţiilor directe ale catolicilor americani către Sfåntul Scaun, ca urmare a efectelor crizei, ca şi scenariul în care guvernul italian, presat de circumstanţe, elimină una sau mai multe scutiri de impozite acordate Bisericii Catolice. Spre exemplu, numai facilităţile fiscale oferite activităţilor de turism ale Vaticanului se ridică la circa 600 de milioane de euro anual.

IMPAS Criza financiară nu scuteşte pe nimeni. Este afectată însăşi Biserica Catolică; păstoritoarea a 1,13 miliarde de credincioşi înregistrează deficite şi se confruntă cu spectrul eliminării avantajelor fiscale.

Oricåt de bizar ar părea, Vaticanul se confruntă, intermitent, cu probleme de natură financiară de vreo patru decenii încoace, pe care probabil că actuala criză nu va face decåt să le agraveze. În 2007, ultimul an pentru care Vaticanul (mai precis „Consiliul Cardinalilor pentru studierea problemelor organizatoare şi economice ale Sfåntului Scaun“) a făcut publice date financiare, Oficiul papal a înregistrat pentru prima oară în ultimii trei ani un deficit, în valoare de peste nouă milioane de euro. În timp ce veniturile Sfåntului Scaun au fost în 2007 de 236,7 milioane de euro, cheltuielile s-au cifrat la 245,8 milioane. E important de observat, totuşi, că aici este vorba exclusiv de bugetul papal, al Sfåntului Scaun. Acesta include veniturile şi cheltuielile Curiei Romane - administraţia centrală propriu-zisă a Bisericii Catolice, conduse de Papa Benedict al XVI-lea şi care cuprinde Secretariatul de Stat, Sinodul Episcopal, misiunile diplomatice din toată lumea ale Sfåntului Scaun şi alte cåteva organisme.

«Bănuţul lui Petru» atårnă de cursul valutar

În mare parte, deficitul bugetului papal din anul 2007 este cauzat de deprecierea dolarului faţă de euro (contribuţiile diocezelor din SUA sunt convertite în moneda europeană). În 2006, bilanţul valutar al Sfåntului Scaun avea un excedent de 13,7 milioane de euro; un an mai tårziu, acesta era de doar 1,4 milioane.

O altă problemă cu care se va confrunta Vaticanul în acest an este „bănuţul lui Petru“ - o contribuţie directă a credincioşilor din toată lumea pentru Sfåntul Scaun, de aproape 80 de milioane de dolari în 2007; catolicii americani contribuie cu aproape 30% la acest fond destinat în principiu actelor de caritate, dar care poate reprezenta şi o rezervă financiară pentru Papă. Deprecierea dolarului, combinată cu efectele crizei financiare, ar putea reduce masiv această sursă vitală de venit.

Pe de altă parte, bugetul statului Vatican, ca organism juridic şi politic, este separat de cel al Sfåntului Scaun şi este finanţat din veniturile produse de către muzeele pe care le administrează. Administraţia Vaticanului a raportat, pentru 2007, un excedent bugetar de 6,7 milioane de euro, de peste trei ori mai puţin faţă de rezultatul anului 2006, cånd excedentul se situa la 21,8 milioane de euro. Cauza acestei scăderi este atribuită în raport tot sectorului de „activităţi financiare“, care în 2007 a produs pierderi de opt milioane de euro, faţă de un excedent de 7,2 milioane în 2006.

Bugetele Sfåntului Scaun şi al statului Vatican nu înseamnă însă acelaşi lucru cu averea Bisericii Catolice în ansamblu. Biserica Catolică este un organism descentralizat, diocezele avånd libertatea de a-şi construi şi de a dispune de bugetele proprii. Dacă la nivel global cea mai bogată congregaţie catolică este cea din SUA, unde cele circa 20.000 de parohii au un venit anual cumulat de 7,5-8 miliarde de dolari, provenit doar din surse private, potrivit ediţiei americane a revistei „Business Week“, cazul italian este în schimb cu totul aparte.

Banca Vaticanului s-a expus prin plasamente financiare

Statul italian percepe de la contribuabili un impozit anual de 0,8% aplicat la venitul brut; acesta este destinat celor şase denominaţii religioase recunoscute oficial de către stat sau statului însuşi, pentru opere de asistenţă socială. Din 1990 încoace, suma obţinută de Vatican a crescut de la aproape 400 de milioane de euro la peste un miliard în 2008, bani folosiţi pentru opera sa misionară - deşi cu o totală lipsă de transparenţă.

Statul italian plăteşte scump favorurile făcute Vaticanului în schimbul sprijinului politic acordat partidelor: potrivit unei anchete a cotidianului „La Repubblica“, circa alte patru miliarde de euro reprezintă totalul a numeroase contribuţii ale statului, sub forma salariilor profesorilor de „educaţie religioasă“, a acordurilor cu organizaţii catolice în domeniul asistenţei religioase, a scutirilor şi deducerilor de impozite etc. Impactul crizei financiare ar putea fi major. Dacă guvernul italian ar elimina, ca măsură de austeritate, o singură scutire fiscală acordată Bisericii, oricåt de improbabil ar fi, Vaticanul ar intra imediat în faliment; scutirea de impozitul pe clădiri se ridică, după estimările ziarului italian, la 400-700 de milioane de euro. Alte 500 de milioane de euro înseamnă scutirile de impozite pentru activităţi comerciale, iar 600 de milioane reprezintă scutiri de taxe pentru activităţi de turism.

Dacă Vaticanul are o strategie financiară, aceasta e extrem de conservatoare. Desigur, nu ne putem aştepta ca Sfåntul Scaun să intre în afaceri cu scop lucrativ, ca orice alt business. Însă exemplul aşa-numitei „Bănci a Vaticanului“ (L’Istituto per le Opere di Religione, Institutul pentru Opere Religioase) e ilustrativ. Nimeni nu ştie precis de cåţi bani dispune banca, al cărei mandat este să gestioneze investiţii exclusiv în scopul finanţării operelor misionare şi de caritate; se estimează că valoarea activelor băncii trece de cinci miliarde de euro. Însă, din cåte se ştie, plasamentele sunt în depozite bancare, afaceri imobiliare şi portofolii minoritare de titluri de valoare (bonduri şi acţiuni blue chip), toate afectate probabil de criză.

Criza afectează deja şi diocezele din Romånia. Conform preotului Szasz Janos, directorul economic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Alba Iulia, cea mai mare din ţară, „criza are deja impact. Se simte şi din scăderea contribuţiilor credincioşilor, din care finanţăm activităţile administrative, dar şi în raport cu firmele partenere cu noi. Unele dintre acestea ne ofereau un anumit procentaj din rulaj ca ajutor, bani folosiţi pentru restaurarea unor lăcaşuri de cult. În ansamblu, contribuţiile din partea firmelor s-au redus cu circa 20%.“

«Schimbarea nu este cerută de dificultăţile financiare imediate, ci de starea ecologică a planetei şi de crizele morale şi culturale.»
Papa Benedict al XVI-lea

236,7 milioane de euro au fost veniturile din anul 2007 ale Sfåntului Scaun, aflate în administrarea directă a Papei Benedict al XVI-lea. Sfåntul Scaun a înregistrat pierderi de peste nouă milioane de euro faţă de rezultatul din 2006.

B.O.R. se chiverniseŞte din propriile-i venituri

„Dacă sprijinul pe care statul îl acordă Bisericii Ortodoxe Romåne va rămåne constant, nu vom resimţi criza“, spune Î.P.S. Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului. În opinia ierarhului, singura nevoie de finanţare pe care Biserica nu o poate acoperi cu un buget prudent este legată de restaurarea bisericilor şi, respectiv, de construcţia unor lăcaşuri de cult noi. „Nu cred că finanţările de la stat vor fi întrerupte. Dacă din contribuţiile noastre ne vom chivernisi, ne vom descurca, nu suntem alarmaţi. Foarte puţine biserici lucrează cu băncile, noi nu avem împrumuturi. Există şi posibilitatea ca parohiile să se ajute între ele. Cele mari şi mai înstărite, din oraşe, nu au biserici în construcţie, şi le-am legat de cele micuţe, cu mai puţin de 100 de credincioşi; e vorba cam de 170 de parohii din totalul de circa 600. Sperăm să nu fie nevoie să redistribuim fonduri, dar avem şi această posibilitate. Biserica este divin-umană, dar nu aeriană; privim şi în jos, pe unde călcăm!“