Actualizat acum 9 minute

  • Curs valutar: EUR4.4662

Se întâmplă la doi ani de la căderea Lehman Brothers: băncile câştigă la fel de mult ca înainte de criză

Autor: CAPITAL Online Miercuri, 01 Septembrie 2010 3 vizualizări 3 comentarii

Procesul de însănătoşire a sectorului bancar american a accelerat în cel de-al doilea trimestru, iar profiturile băncilor au revenit la nivelurile anterioare crizei, datorită, printre altele, reducerii pierderilor cauzate de credite, potrivit Financial Times. Performanţele la nivel financiar ascund, însă, un decalaj semnificativ între băncile mari şi rivalii mai mici, care se confruntă în continuare cu dificultăţi. În al doilea trimestru, numărul băncilor considerate ca prez

Procesul de însănătoşire a sectorului bancar american a accelerat în cel de-al doilea trimestru, iar profiturile băncilor au revenit la nivelurile anterioare crizei, datorită, printre altele, reducerii pierderilor cauzate de credite, potrivit Financial Times.

Performanţele la nivel financiar ascund, însă, un decalaj semnificativ între băncile mari şi rivalii mai mici, care se confruntă în continuare cu dificultăţi. În al doilea trimestru, numărul băncilor considerate ca prezentând risc de faliment a urcat la maximul ultimilor 17 ani, în condiţiile în care problemele economice au afectat creditorii locali.

Cele peste 7.000 de bănci comerciale supravegheate de Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), agenţia guvernamentală care asigură depozitele constituite la băncile americane, au raportat profituri totale de 21,6 miliarde de dolari pentru perioada aprilie-iunie, comparativ cu pierderi de 4,4 miliarde de dolari în urmă cu un an.

Rezultatele, cele mai bune după al treilea trimestru din 2007, subliniază revenirea unui sector care a avut nevoie de ajutoare guvernamentale de miliarde de dolari pentru a supravieţui crizei financiare.

"Două din trei bănci anunţă rezultate financiare mai bune decât s-a anticipat. Atâta timp cât condiţiile economice sunt favorabile, majoritatea companiilor ar trebui să-şi menţină profitabilitatea", a afirmat Sheila Bair, preşedintele FDIC.

Grupurile mari au contribuit cel mai mult la creşterea profiturilor sectorului, în condiţiile în care îmbunătăţirea situaţiei creditelor a încurajat reducerea provizioanelor.

Pe de altă parte, FDIC a indicat că numărul băncilor care prezintă risc de faliment a crescut de la 775 la 829, cel mai mare nivel după martie 1993. Autoritatea nu a prezentat numele băncilor cu probleme, însă datele sugerează că este vorba în mare parte de instituţii de credit mici, notează Financial Times.

Profitabilitatea mai bună nu a avut ca efect, însă, creşterea creditării, ceea ce ar putea atrage mai multă ostilitate politică. Valoarea împrumuturilor şi leasingurilor s-a redus cu 95,7 miliarde de dolari.

SURSA: Mediafax

  • pprog la 2 septembrie, 10:14 a spus:

    Pai daca castiga asa de bine de ce nu returneaza cele 700 de miliarde primite pentru a scapa de faliment?

  • gushpi la 1 septembrie, 15:09 a spus:

    DAE continua sa se situeze intre 25 si 33% pt imprumuturi!!! In conditiile in care BNR se lauda ca tine dobanda de referinta mica pt a incuraja creditarea... Jalnic este ca aceasta DAE este tinuta ascunsa sub "oferte imbatabile"... (incercati sa cereti amanunte la REAL, despre achizitia prin imprumut a unui electrocasnic: dobanda 0%, DOAR un comision de 1,9% lunar! Adunati toate costurile si raportati-le la valoarea bunului respectiv... veti avea o revelatie!)

  • Gauss la 1 septembrie, 13:51 a spus:

    "Procesul de insanatosire a accelerat" Poate mai corect ar fi fost... Insanatosirea...s-a accelerat ,sau procesul...s-a accelerat. Exprimarea seamana cu expresiile tipizate: "Avansul" in loc de "cresterea" , sau "expertiza" in loc de "capacitatea,competenta, sau chiar experienta". Din pacate , se pare ca s-a inlocuit vechea limba de lemn cu alta , care chiar daca e noua,suna la fel de urat.

Lasă un comentariu

 

NOTA:  Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


editoriale

Deşi lipsa de predictibilitate a legislaţiei fiscale a fost „regula de bază“ a ultimilor ani în...

Liderii politici nu inventează noi strategii naţionale atunci când preiau puterea. Ei adaptează...

powered by Distinct New Media